A apărut carnea de miel în Piața Cibin. Prețul rămâne la fel ca anul trecut

Încă de la primele orele ale dimineții, carnea de miel a început să fie disponibilă în Piața Cibin, iar veștile bune pentru cumpărători sunt că prețul a rămas neschimbat față de anul trecut. Astfel, un kilogram de carne de miel se vinde cu 55 de lei, negociabil. Printre producătorii prezenți în piață se numără și Elena Topolog, care vine de ani de zile cu produse tradiționale din zona Roșia, județul Sibiu.

(Maria-Antonia OANA)

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu

„Avem carne de miel și de ied la 55 de lei kg, dar mai lăsăm din preț dacă e nevoie”, a precizat Elena Topolog, producător din Piața Cibin.

Aceasta oferă atât carne de miel, cât și brânză, fiind deja cunoscută de clienții fideli ai pieței. Cu toate acestea, producătorii spun că anul acesta nu a fost deloc ușor din cauza scumpirilor.

Sursă foto: Mesagerul de Sibiu

Elena Topolog a explicat că principalele cauze au fost condițiile meteo și de creșterea costurilor: „A fost un an greu din cauza secetei. Iarnă grea, iar toate s-au scumpit”.

Chiar și în aceste condiții, comercianții au încercat să păstreze prețurile accesibile pentru clienți, în pragul sărbătorilor.