Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au desfășurat astăzi, între orele 06:00 și 10:00, o acțiune fulger pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză.
Rezultatele sunt îngrijorătoare: nu mai puțin de 88 de șoferi au fost surprinși circulând cu viteză peste limita admisă.
În cele patru ore de verificări, oamenii legii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 21.000 de lei. Mai mult, în cazul a patru conducători auto s-a impus și suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile, aceștia fiind depistați circulând cu peste 50 km/h peste limita legală.
Tot în cadrul acțiunii, polițiștii au constatat o infracțiune de conducere sub influența alcoolului, iar pentru un autovehicul a fost retras certificatul de înmatriculare.
Reprezentanții IPJ Sibiu transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind prevenirea accidentelor cauzate de viteză excesivă și creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile din județ.













