86%, procentul necesar de vaccinare în școli, nu 60%. Expert UBB: „Decesele nu o să se vadă în școală, ci în familiile copiilor”

Expertul în sănătate publică la UBB, Răzvan Cherecheș, a atras atenția asupra faptului că procentul necesar de vaccinare în școli nu este de 60%, ci 86% ca măsura să fie potrivită. El a mai explicat unde ar trebui să se deschidă școlile și sub ce condiții.

Răzvan Cherecheș susține că noile măsuri luate privind deschiderea școlilor nu sunt bazate pe argumente științifice și nu vor avea efect.

Totodată, procentul necesar de imunizare în grup împotriva Covid-19 ar trebui să fie de 86% în mediul urban, nu doar 60%:

„Nu există niciun fundament științific pentru deschiderea școlilor dacă vaccinarea profesorilor este peste 60%:

1. ecosistemul din școli îi include atât pe profesori, cât și pe elevi
2. procentul necesar pentru imunitatea de grup în mediu urban pentru tulpina Delta este de 86%.”

Sorin Câmpeanu, singurul „beneficiar”

Expertul mai explică și că singura persoană care beneficiază de decizia de a deschide școlile unde procentajul de vaccinare anti-Covid-19 depășește 60% este chiar ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, care nu a pregătit școlile pentru valul 4 al pandemiei.

De asemenea, există trei elemente absurde de care acesta a ținut cont când a stabilit, „din pix”, procentul:

„Ministrul Câmpeanu a ținut cont de câteva elemente în decizia sa:
1. media vaccinării cadrelor didactice în România este deja peste 60%
2. cea mai mare parte a părinților își dorește școală față în față
3. cazurile noi și decesele nu se vor vedea direct în școală, ci în familiile copiilor care vor transporta virusul acasă și atunci, cine beneficiază de această decizie?

O singură persoană din România – ministrul Câmpeanu. Ministrul încearcă să acopere faptul că TOATĂ vara a pierdut timpul fără să pregătească școlile pentru valul 4 (ventilație, testare, maști, distanță, vaccinare) și că nu a avut curajul să impună vaccinarea obligatorie a cadrelor didactice”, a explicat Răzvan Cherecheș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*