7 zile în Creasta Făgărașului. Drumeție de la Vest la Est, pe cele mai frumoase trasee montane din județul Sibiu

Ultima săptămână de vară poate fi una „fierbinte” pentru cei care iubesc drumețiile montane: din 24, până pe 31 august, turiștii sunt invitați să parcurgă Creasta Făgărașului, între Suru și Valea Sâmbetei.

Foto: Anii Drumeției

Tura este organizată de „Anii Drumeției”, program inițiat și finanțat de către Consiliul Județean Sibiu, prin intermediul căruia sunt reabilitate și extinse trasee montane, fiind promovat un stil de viață sănătos, activ și prietenos cu mediul înconjurător.

Grupul va fi condus de Radu Zaharie, unul dintre cei mai experimentați ghizi montani din județul Sibiu: „Cazarea va fi făcută la cabanele de pe traseu, iar primele două nopți le vom petrece la Suru”. 

Foto: Anii Drumeției

De la Cabana „Suru” va fi organizată o tură de acomodare, până pe Vârful Suru, Șaua Apa Cumpănită și Vârful Tătaru.

Ulterior, drumeții se vor îndrepta spre Cabana Negoiu, unde vor petrece două nopți și vor face drumeții de zi spre Vârful Negoiu, Crustura Sărății și Vârful Șerbota.

„Este o porțiune spectaculoasă a Crestei Făgărașilor, cuprinsă între Negoiu și Bâlea Lac, de neratat pentru cei care sunt împătimiți ai muntelui. Acum, este o perioadă propice pentru a merge pe munte și de a ne bucura de măreția și frumusețea lui. La  Bâlea Lac, vom sta o noapte”, a adăugat Radu Zaharie.

Foto: Anii Drumeției

Spre finalul intervalului, grupul se va deplasa la Cabana Podragu, apoi pe Vârful Moldoveanu, pentru ca, în final, pe 31 august, să ajungă pe Valea Sâmbetei.

„Cei care doresc să ni se alăture trebuie să aibă o condiție fizică bună, având în vedere că nivelul de dificultate este unul destul de ridicat. Cu toate acestea, îi asigur că merită, întrucât vom parcurge cel mai complet și complex traseu din Munții Făgărașului!”, a mai adăugat Radu Zaharie.

Foto: Anii Drumeției

Detalii suplimentare despre program, echipament și înscrieri pot fi obținute accesând pagina www.aniidrumetiei.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*