Vineri, 10 mai, încep dezbaterile online în cadrul programului de debate si lecturi critice Closer to Oxford. „E timpul ca amenzile să fie proporționale cu veniturile?” este întrebarea la care vor răspunde cu argumente studenți și personalități publice din 7 orașe din România și Republica Moldova, în dezbateri online și publice.
De mai bine de zece ani, structuri de calcul prin care amenzile de circulație se calculează proporțional cu veniturile sunt utilizate în câteva țări din Europa. Putem extrapola și la alte tipuri de amenzi? Sunt ele, așa cum spune un oficial al ministerului elvețian al Justiției, „nu mai ușoare sau mai grele, ci mai sensibile?” Cât de eficace ar fi ele în România sau Moldova, țări în care fiscalitatea și regulile sunt departe de a fi „elvețiene”? Dezbaterea vine chiar în perioada de consultări pe strategia națională pentru siguranța rutieră 2013-2020, aflată acum în dezbatere publică în România .Înscrierile în dezbaterile Closer to Oxford sunt deschise până joi, 9 mai studenților din București, Iași, Cluj, Timișoara, Sibiu, Chișinău și Bălți. În urma confruntării de argumente din sesiunile de debate online arbitrate de alumni ai Asociației Române de Dezbateri, Oratorie și Retorică – ARDOR, studenții câștigă, pe lângă eReadere și abonamente la British Council, posibilitatea de a merge în următoarea etapă a proiectului – seminariile de lectură critică și argumentare. În fiecare oraș, posesorii celor mai pertinente și documentate argumente le vor expune în dezbaterile publice unde vor face echipe cu specialiștii invitaţi.
Closer to Oxford – www.closer2oxford.ro, a fost inițiat în 2010 de ARDOR și a ajuns la runda a 9-a. Peste 1700 de studenţi au dezbătut până acum pe moțiuni controversate, stau mărturie cele peste 700 de texte argumentative, 22 de dezbateri publice cu peste 40 de invitați de marcă și 28 de seminarii de argumentare şi public speaking.
Desemnat în 2011 „cel mai bun program educațional” prin premiile obținute la Gala Societății Civile și Premiile Radio România Cultural, Closer to Oxford pune în valoare oameni și argumentele lor, aducând un plus de accesibilitate, provocare intelectuală și conținut practicilor de dezbateri, atât de necesare unei societăţi democratice funcţionale.
Finanțatori ai ARDOR în acest proiect sunt Open Society Foundations si MemoPlus. Parteneri ai proiectului sunt British Council Romania, Centrul pentru Studiul Democrației, GRASP, Open Politics, Europuls, LEAP, ELSA, Policy Center for Roma and Minorities, Centrul de Resurse pentru participare publică Ce-Re, Cogitus, Educativa, Ospoon. Parteneri media: Radio România Cultural, Hotnews.ro, România Pozitivă, Foreign Policy România, Mesagerul de Sibiu, StudentIQ.ro, Studentie.ro, Edu-news.ro și Think Outside the Box.