La 1 septembrie, Piața Transilvania a împlinit 7 ani de la înființare, timp în care a funcționat în fiecare sâmbătă, între orele 8 – 14, cu unele excepții, când a fost suspendată pentru organizarea unor competiții în Sala Transilvania sau dimpotrivă, când a fost extinsă pe mai multe zile, în preajma sărbătorilor.
Pentru a marca această cifră a perfecțiunii, cum e numită, pentru a evidenția continuitatea și dezvoltarea pieței din 2012 până în prezent, Consiliul Județean Sibiu și Serviciul Public Sala Transilvania au sărbătorit ”Recoltele toamnei”, împreună cu producătorii locali și cu sibienii prezenți la piață sâmbătă, 5 octombrie.
Producătorii locali au purtat piese vestimentare din costumul popular, și-au amenajat standurile cât mai dichisit și s-au bucurat de prezența oficialităților județene, cărora le-au mulțumit pentru că ajutorul oferit prin înființarea și susținerea acestei piețe.
Muzica și jocul, aduse de ”Călușerii” din Rășinari și de ”Purtata Avrigului” au însuflețit atmosfera din piață, iar prezența doamnelor de la Șezătoarea din Avrig și a elevilor de la Școala din Arpașu de Jos cu produse artizanale sau cu produse din cămara bunicii au fost pata de culoare și de gust a acestei sărbători. Gustul a fost completat cu must proaspăt stors din teascul adus tocmai de la Râu Sadului, de către Ciprian Minea.
”Ne bucură să vedem că un proiect al Consiliului Județean Sibiu, pe care l-am susținut în 2012 alături de colegii mei consilieri județeni și pe care am continuat să îl susțin când am ajuns președinta Consiliului Județean, a dat roade. Trăim o satisfacție să vedem saltul făcut de piață: dacă în 2012 erau 50 de producători, după 7 ani avem 180. Piața Transilvania a ajutat micii producători locali să își poată comercializa produsele și să se dezvolte. Sibienii au îmbrățișat acest proiect, dovadă fidelitatea lor față de produsele din această piață. Pentru foarte mulți sibieni, sâmbăta dimineața drumurile duc la Piața Transilvania, ceea ce denotă calitatea produselor. Îndemn sibienii să dea dovadă de patriotism local în privința alegerii produselor agro alimentare de la producătorii autentici.
Anul acesta, programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 ne-a dat ocazia să putem promova o parte din producătorii pieței Transilvania la diferite evenimente gastronomice, un scop al acestui program fiind susținerea producătorilor locali
Nu greșim dacă afirmăm că Piața volantă Transilvania a devenit un brand pentru județul Sibiu și doresc să-i urez viață lungă”, a declarat președintele Daniela Cîmpean, cu ocazia aniversării a 7 ani de la înființarea Pieței Transilvania.
În perioada 2012 – 2019, Consiliul Județean Sibiu a alocat aproape 800.000 lei pentru Piața Transilvania, sume folosite pentru dotarea pieței și pentru funcționarea acesteia.
Înfiinţarea unei pieţe volante a fost unul dintre proiectele strategice ale Consiliului Judeţean Sibiu, proiectul bucurându-se de susţinerea consilierilor judeţeni. Partenerii acestui proiect au fost la început Camera Agricolă a județului Sibiu şi Sala Transilvania. Locul identificat ca fiind cel mai potrivit pentru desfăşurarea acestei pieţe, mai ales din punct de vedere al accesibilităţii, a fost spațiul din jurul Sălii Transilvania, serviciul public aflat în subordinea Consiliului Judeţean.
Dacă la prima ediţie au participat în jur de 50 de producători de produse agroalimentare din judeţul Sibiu, după șapte ani numărul acestora a crescut la 180 de producători autorizaţi din judeţul Sibiu şi din judeţele limitrofe. Această dezvoltare se datorează în primul rând faptului că producătorilor nu li se percepe nicio taxă, iar condiţiile oferite sunt foarte bune.
Pentru buna funcţionare a pieţei, Consiliul Judeţean Sibiu a achiziţionat prin Serviciul Public Sala Transilvania dotările necesare: mese, umbrele, scaune şi vitrine frigorifice. Piaţa beneficiază de un birou pentru medicul veterinar de zonă, dotat cu un frigider unde sunt depozitate probele ridicate pentru analize. De asemenea, pentru verificarea cantităţilor, cumpărătorii au la dispoziţie un cântar de control aflat în holul Sălii Transilvania.
Piaţa Transilvania este structurată în mai multe sectoare:
· lapte şi produse lactate
· carne şi preparate din carne
· păstrăv proaspăt
· ouă de găină şi de prepeliţă
· miere şi produse apicole
· pâine şi produse de patiserie;
· legume, fructe, conserve şi sucuri naturale
· flori şi aranjamente florale
· uleiuri
· plante din flora spontană
· obiecte meşteşugăreşti
Producătorii provin din toate zonele județului Sibiu, precum și din judeţele limitrofe Alba, Vâlcea, Brașov, dar și Hunedoara, Bistrița, Olt și Gorj.