66 de sportivi și antrenori premiați de Consiliul Județean Sibiu la Gala Sportului (CP)

Joi, 11 aprilie 2024, începând cu ora 17, Sala Transilvania va găzdui Gala Sportului, un eveniment în cadrul căruia Consiliul  Județean Sibiu va oferi 66 de premii celor mai buni sportivi și antrenori din județ, care au obținut rezultate deosebite la nivel național și internațional în cursul anului 2023.

FOTO: Consiliul Județean Sibiu / Facebook

Consiliul Județean Sibiu adresează invitația sportivilor, familiilor și prietenilor acestora să ia parte la Gala Sportului, intrarea fiind liberă, cu rugămintea ca accesul în Sala Transilvania să se facă până la ora 17, întrucât evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a CJ Sibiu.

Premiile sunt diferențiate pe opt categorii:

  1. Cel mai bun sportiv al județului Sibiu în anul competițional curent: sport olimpic și sport neolimpic
  2. Cel mai bun antrenor al județului Sibiu în anul competițional curent: sport olimpic și sport neolimpic
  3. Tinere speranțe
  4. Merit pentru întreaga activitate
  5. Ambasador al sportului în județul Sibiu
  6. Jocuri sportive seniori
  7. Jocuri sportive juniori
  8. Premiu special pentru asociațiile pe ramură de sport cu cea mai semnificativă activitate

Valoarea totală a premiilor este de 100.000 lei, sumă alocată din bugetul local al CJ Sibiu, fiind defalcate pe categoriile anunțate.

”Continuăm să susținem și să încurajăm performanța, fiind alături de sportivii și antrenorii care duc numele județului Sibiu pe podiumurile naționale și internaționale. Prin premierea lor, dorim să le arătăm recunoștința noastră pentru perseverență și rezultate, oferindu-le, totodată, o motivație pentru a continua să fie cei mai buni”, precizează Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*