Astăzi, 16 august, s-a desfășurat prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2022, cea de Limba și literatura română.
La nivelul județului Sibiu, din cei 604 candidați înscriși, au fost prezenți 308 candidați, 62 candidați nu s-au prezentat la examen, iar pentru 234 candidați rezultatele obținute la această probă, în sesiunile anterioare, au fost echivalate. Nu au existat candidați eliminați sau care să solicite subiectul de rezervă.
Subiectul și baremul de evaluare pentru proba de Limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.
Următoarele probe vor avea loc astfel:
- marți, 17 august – proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie)
- miercuri, 18 august – proba la alegere a profilului și a specializării (fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie)
- joi, 19 august – limba și literatura maternă
Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 31 august, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.
Contestațiile pot fi depuse în ziua de 31 august 2022 (în intervalul orar 12:00 – 18:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunțate SÂMBĂTĂ, 3 septembrie 2022.