Pe 2 iulie 1504 trecea la cele veșnice Ștefan cel Mare, canonizat în 1992 și prăznuit în această zi. Urcat pe tronul Moldovei în aprilie 1457, domnia sa a durat 47 de ani, cea mai mare din istoria Moldovei și a doua din istoria noastră, după cea a lui Carol I.
„Chiar dacă unii vor spune că a fost un personaj controversat, totuși, s-a luptat cu Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Bărbat de stat, s-a ocupat nu numai de apărarea țării și dezvoltarea ei economică, ci și culturală. Oare nu ar fi cultura și identitatea noastră mai săracă fără Voroneț, pentru a da numai un exemplu? Ștefan a lăsat Moldovei, României și lumii lucruri de care și azi ne bucurăm.
Ștefan cel Mare a rămas și în conștiința omului de rând. În jurul anului 1930, sătenii din Nereju, județul Putna (azi în județul Vrancea), ridicau o troiță, care acum se află în colecția Muzeului ASTRA”, scriu cei de la muzeu.
În anul 2004 s-a realizat o replică a acesteia, cea din imagini, care este expusă lângă gospodăria din Nereju, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Pe epitaful acesteia sunt pomeniți Ștefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu, ambii canonizați în 1992, dar în conștiința populară ei erau demult considerați sfinți.
Din perioada interbelică a apărut un șablon cel puțin neinspirat (preluat și în comunism), prin care era reprezentat grafic, în cărți, voievodul. Cu plete nenaturale, privire încruntată, cu mușchii faciali încordați, așa îl știm din manuale pe Ștefan cel Mare. Modelul parcă era inspirat din posterele sovietice și nu din frescele ctitoriilor sale, unde era realist reprezentat.
În imagine (tetraevanghelul din Humor, miniat de Nicodim, dăruit de domn mănăstirii) putem observa un Ștefan cel Mare cu privire umană și plinuț la față.
