La 5 decembrie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă „legea instrucţiunii”, prima lege prin care învăţământul era organizat în mod unitar şi erau stabiliţi anii de studiu: învăţământul primar, de patru ani, gratuit şi obligatoriu, cel secundar, de şapte ani şi universitar, de trei ani.
Foto: arhiva
La cererea Consiliului Şcolar din Iaşi, Vasile Boerescu alcătuieşte singur un proiect de lege, pe care îl publică în octombrie 1863 sub numele de Proiect de lege asupra reorganizării instrucţiei publice din România.
Susţinut de ministrul cultelor şi instrucţiei, Dimitrie Bolintineanu, proiectul a fost însuşit în decembrie 1863 de Consiliul de miniştri şi trimis spre deliberare Camerei Legiuitoare.
Proiectul de lege a fost dezbătut la 11 martie 1864 și a fost votat cu majoritate zdrobitoare, astfel că legea a fost înaintată domnitorului spre promulgare.
Legea şcolară a lui A.I. Cuza a făcut parte din programul de legi de înnoire a societăţii româneşti.
Ea a pus instrucţia publică primară pe temelii solide, dominate de principiile obligativităţii şi gratuităţii, situând astfel ţara noastră înaintea Italiei, Franţei, Angliei sau Elveţiei. Cu o serie de modificări, ea va fi în vigoare pentru un sfert de veac.
Principiile de bază cuprinse în lege se referă şi la obligativitatea şi gratuitatea instrucţiei publice primare. Instrucţia era obligatorie, legea sancţionând cu amendă pe părinţii ai căror copii nu erau înscrişi sau care nu frecventau şcoala.
