45 de olari din România, Ungaria şi Republica Moldova se întrec la roata olarului

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează în perioada 28-30 iulie 2023 cea de-a XI-a ediţie a Târgului Frumos. Ceramic. Folositor. Evenimentul va avea loc în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, având tema Ceramica de Kuty. Pe parcursul a trei zile, 45 de olari din România, Ungaria şi Republica Moldova se vor întrece la roata olarului şi vor găti pe vatră deschisă, în vasele de lut create de ei, reţete tradiţionale.

Foto: Muzeul ASTRA

,,Manifestarea abordează un altfel de târg al olarilor care dezvoltă un concept inovator paramuzeal (târg, conferinţă, ateliere de olărit și de gătit) sub semnul ceramicii de Kuty. Muzeul ASTRA îi provoacă pe olari să părăsească zona de confort a standului de vânzare a produselor cerute de piaţă şi îi îndrumă să se documenteze în colecţii pentru a realiza o ceramică după modelul unor centre inactive astăzi. Obiectivul general propus este acela de a crește gradul de apreciere și (re)utilizare a vaselor ceramice tradiționale. La acestă ediție meșterii olari vor lucra la roată și vor decora, în faţa juriului, un vas de Kuty din colecţia Muzeului ASTRA. De asemenea trebuie să prezinte juriului două piese (farfurie, cană, oală sau cănceu, decorative sau utilitare) realizate în atelierul lor şi să gătească în vasele proprii pe vatră deschisă sau în cuptor reţetele zonei din care provin. Pe toată toată durata târgului latura expoziţională şi cea comercială vor fi completate cu un grad mare de animaţie culturală, demonstraţii practice de olărit şi de gătit, ateliere experimentale de modelare și presare a lutului și decorare a ceramicii. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea piesele din centrele de ceramică din zona Ivano-Frankivsk (azi Ucraina) au avut o largă răspândire în spațiul maramureșean și bucovinean – ceramica din Valea Izei, Baia Sprie, Botoșani, Rădăuți. Specific ceramicii de Kuty sunt farfuriile, străchinile și cupele realizate în tehnica sgrafito, fin executate, cu motive antropomorfe și zoomorfe (scene de gen), dar și vasele pe fond alb-verzui, cu desene stilizate, incizate și colorate cu galben, verde și maro. Acest tip de ceramică are influențe bizantine din secolul al XIII-lea, fiind caracteristică dinastiei Paleologilor. Deoarece literatura de specialitate cuprinde relativ puține informații despre aceste centre și tipuri de ceramică, în identificarea și evoluția acestora ne bazăm pe documentarea colecțiilor muzeale. Ceramica de Kuty a fost produsă în centrul de la Rădăuți de familia Colibaba, până la decesul lui Florin. În prezent ceramica de Kuty se mai realizează doar la Cătămărăști-Deal, Botoșani în atelierul familiei Iacinschi. Târgul Frumos. Ceramic. Folositor constituie locul de întâlnire între antreprenori, reprezentanți ai pensiunilor și restaurantelor din Sibiu, specialiști și meșteri olari oferind posibilitatea unui dialog amplu, sustenabil despre meșteșugul olăritului, despre tehnici și modele de (re)punere în valoare a vechii ceramici. Prin tehnici moderne de prelucrare a lutului, prin folosirea smalțurilor ecologice și prin arderea ceramicii în cuptoare electrice, olarul se întoarce la o ceramică tradițională, dar adaptată cerințelor contemporane, creând și dezvoltând relații cu publicul și cu întreaga comunitate din care face parte. Întâlnirea și asocierea antreprenorilor și meșterilor populari a dus în ultimii ani la afaceri de succes și la promovarea pe scară largă a produselor realizate de meșteri, unele dintre ele fiind integrate în industria de Horeca. , a declarat dr. Karla Roșca, șef secție Expoziții Muzeul ASTRA.

Sâmbătă, 29 iulie 2023, între orele 17.00-19.00, la Târgul de țară, invitații noștri Virgil și Adriana Scripcariu, Muzeu-Atelier Școala de la Piscu, dr. Szőcsné Gazda Enikö, Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, drd. Ciprian Anghel Ștefan,  Mirela Iancu, dr. Mirela Crețu și dr. Karla Roșca, Muzeul ASTRA Sibiu vor discuta despre muzeele furnizoare de soluții pentru tranziția verde, modele de revitalizare a ceramicii și ceramica de Kuty.

Demonstraţiile culinare se vor desfăşura la Târgul de ţară din Muzeul în aer liber în perioada 28-30 iulie 2023, începând cu ora 10.00. Olarii-bucătari vor găti, la Sibiu, în vase de lut pe vatră deschisă reţete româneşti, maghiare şi moldovenești precum: Tocană de fasole cu carne și ciuperci, Tăiței cu brânză, caș și bacon a la Norbert!, Tocăniță de fasole verde, Tocăniță cu carne de porc și cu cartofi, Tochitură moldovenească, Tocăniță cu urechi de porc, Gulaș secuiesc cu afumatură și ciuperci, Ciolan cu varză etc.

Sâmbătă 29 iulie 2023, începând cu ora 14.00, publicul poate să deguste, până la epuizarea porțiilor: Gulaș, iar duminică, 30 iulie 2023, Tocana olarului.

PROGRAM

 VINERI, 28 IULIE 2023

Locul de desfășurare: Târgul de țară

Târg de ceramică, demonstraţii practice de gătit și de olărit, jurizare

Interval orar: 10.00-19.00

Concurs de olărit. Realizarea de vase de ceramică de Kuty

Interval orar: 11.00-13.00; 15.00-17.00

Ateliere interactive de olărit pentru copii și adulți

Ateliere experimentale de modelare a lutului și decorarea ceramicii

Interval orar: 11.00-13.00; 15.00-17.00

 SÂMBĂTĂ, 29 IULIE 2023

Locul de desfășurare: Târgul de țară

Târg de ceramică, demonstraţii practice de gătit și de olărit, jurizare

Interval orar: 10.00-19.00

Concurs de olărit. Realizarea de vase de ceramică de Kuty

Interval orar: 11.00-13.00; 15.00-17.00

Să învățăm să gătim în vase de lut: Gulaș cu carne de porc

Interval orar: 10.00-14.00

Ateliere interactive de olărit pentru copii și adulți

Ateliere experimentale de modelare a lutului și decorarea ceramicii

Interval orar: 11.00-13.00; 15.00-17.00

Muzeul – un  furnizor de soluții pentru tranziția verde

Modele de revitalizare a ceramicii

Ceramica de Kuty

Moderator: dr. Mirela Crețu

Prezintă: dr. Szőcsné Gazda Enikö, Muzeul Național Secuiesc  din Sfântu Gheorghe

Adriana Scripcariu,Virgil Scripcariu, Muzeu-Atelier Școala de la Piscu

drd.Ciprian Anghel Ștefan, Mirela Iancu, dr. Karla Roșca, Muzeul ASTRA Sibiu

Interval orar: 17.00-19.00

DUMINICĂ, 30 IULIE 2023

Locul de desfășurare: Târgul de țară

Târg de ceramică

Interval orar: 10.00-18.00

Să învățăm să gătim în vase de lut: Tocana olarului

Interval orar: 10.00-14.00

Premierea participanților și acordarea Premiului „Leș Gábor

Interval orar: 11.00-12.00

Ateliere interactive de olărit pentru copii și adulți

Ateliere experimentale de modelare a lutului și decorarea ceramicii

Interval orar: 10.00-17.00

 Ghidaje tematice în Sectorul Olărit

29 – 30 iulie 2023

Punct de întâlnire: Târgul de țară

Interval orar: 11.00-13.00 și 15.00-17.00

Locurile de desfășurare: Gospodăriile – atelier de olari de la Marginea, județul Suceava; Săcel, județul Maramureș; Corund, județul Harghita; Oboga, județul Olt; Horezu, județul Vâlcea; Sasca-Română, județul Caraș-Severin, Saschiz, județul Mureș; Obârșa, județul Hunedoara, Găleșoaia, județul Gorj.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*