4.000 de amenzi

Dintre cei 4.147 de agenţi economici verificaţi în primele nouă luni de către inspectorii ITM Sibiu, 94% au fost sancţionaţi, mai bine de 1.000 dintre sancţiuni fiind amenzi. „Au fost acordate 1.010 amenzi, una la fiecare al cincilea control. Dintre acestea, 120 au fost contestate, rata fiind de 12%, comparativ cu anul trecut când rata amenzilor contestate a fost de 22%. Cele mai multe, respectiv 41% au fost respinse, 38% transformate în avertisment şi 21% dintre plângeri au fost admise de instanţele de judecată. Ca şi valoare, numărul amezilor contestate se ridică la peste 40% din suma totală, pentru că de cele mai multe ori amenzile mari şi foarte mari nu se plătesc şi sunt contestate. În aceste condiţii, pe sectorul relaţiilor de muncă am căutat ca amenzile să nu fie foarte mari pentru a putea fi plătite. Dacă ne-am pune la contribuţie exigenţa exagerată, multe firme ar dispărea“, explică Francisc Szombatfalvi-Török, inspector şef al ITM Sibiu. Totodată, o treime din amenzi date au fost trimise la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu pentru executare silită.

 

Munca la negru

 

Din totalul numărului de amenzi, 117 au fost acordate pe sectorul relaţiilor de muncă, în valoare de peste 1,6 milioane de lei, ceea ce reprezintă 72% din valoarea totală a amenzilor acordate. 11 dintre acestea s-au soldat cu propunere de cercetare penală pentru primirea la muncă fără forme legale a mai mult de 5 persoane. Principalele domenii unde au fost depistate persoane care lucrau fără forme legale au fost în comerţ 28,7%, construcţii 26,9%, respectiv prestări servicii 22,1%. Per total, comparativ cu anul 2011, numărul amenzilor acordate de inspectorii ITM Sibiu a scăzut, însă numărul deficienţelor constatate a crescut. Acest lucru se datorează şi numărului crescut de controale preventive. „Anul acesta am crescut controlul preventiv, pentru că vrem ca ITM-ul să vină în ajutorul angajatorilor. Astfel, în prezent o treime dintre inspectori fac numai controale preventive la firmele nou înfiinţate şi la cele care nu au mai fost controlate în ultimii trei ani. Este o mână întinsă angajatorilor“, este de părere Török.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*