40 de specialiști, muzeografi, cercetători și profesori universitari din țară și străinătate la Muzeul Brukenthal

Simpozionul Internațional Anual Ars et Historia al Muzeului Național Brukenthal debutează luni, 29 mai 2023, cu o participare de peste 40 de specialiști, muzeografi, cercetători și profesori universitari din țară și străinătate.

Manifestarea științifică cuprinde două secțiuni: cea de Artă, cu tema Incursiuni în istoria artei și culturii. Noi cercetări, considerații, abordări și cea de Istorie, cu tema Aspecte privind istoria preindustrială și industrială în România.

În lucrările prezentate în cadrul Secțiunii de Artă, vor fi abordate teme diverse din istoria artei, a culturii românești și europene și de biblioteconomie, în viziuni și interpretări inedite. Studiile din secțiunea de istorie tratează teme dedicate istoriei preindustriale și industriale de pe teritoriul României, fiind prezentate tehnici de turnare a monedelor, produse lucrate de breslași, istoria unor manufacturi și fabrici din perioada contemporană. Studiile sunt cuprinse într-un amplu volum care va fi oferit participanților la Simpozion.

Alexandru Constantin Chituță, managerul interimar al Muzeului a declarat: „Anul 2023 deschide un nou orizont în activitatea Muzeului Național Brukenthal în ceea ce privește cercetarea și prezentarea rezultatelor acesteia.

Începând din acest an, Muzeul Național Brukenthal va organiza un Simpozion Internațional anual intitulat în mod sugestiv BRUKENTHAL, ARS ET HISTORIA. Simpozionul va cuprinde două secțiuni dedicate cercetării din domeniile artei plastice și istoriei. Astfel, anual Simpozionul va avea o temă dată în cercetarea celor două domenii importante care sunt parte din specificul Muzeului nostru.

Organizarea acestui Simpozion Internațional la Sibiu este un semn al responsabilității culturale, educative și academice pe care și instituția muzeală este datoare de a o oferi societății.

Încă de la fondarea sa, Baronul Samuel von Brukenthal a dorit ca Muzeul său să fie un loc al întâlnirii ideilor și a dialogului, o poartă deschisă comunicărilor, dar și un centru de iradiere a mesajului artistic și istoric fundamentat pe obiectul de patrimoniu. Iar de obiectele și de piesele care fac astăzi parte din colecția Muzeului nu ducem lipsă, fiecare în parte, din cele peste 1.600.000 așteaptă să fie cercetate, promovate și prezentate publicului larg.

Muzeului Național Brukenthal i-a fost oferită șansa de împreună-lucrare responsabilă și constructivă cu alte instituții din țară și străinătate, realizându-se în acest fel comuniunea de fapte și de inițiative menite să contribuie la refacerea țesăturilor culturale autentice, și la deschiderea spre lume, ca un fapt al normalității, dar și al apartenenței, prin cultură și știință, la realitățile contemporane.

De la concretul vieții de zi cu zi în muzeu, prezența culturii, a artei, a istoriei și a frumosului în viața științifică a Sibiului și a României este un fapt al înțelepciunii și o mărturie a responsabilității față de ideile fondatorului acestui locaș de cultură, față de identitatea și valorile culturale ale neamului, mai cu seamă acum, în această perioadă de „ciocniri” culturale, pluridisciplinare, interconfesionale și internaționale.

Prestația studiilor cercetătorilor și a muzeografilor care activează în Muzee este amplificată nu doar de expoziții și realizarea de fișe analitice de evidență științifică, cât și de această parte importantă a cercetării și valorificării patrimoniului.

Având ca motto dictonul latin Pro scientia et sapientia – Pentru cunoaștere și înțelepciune, sperăm ca studiile prezentate în paginile acestui volum să aducă lumină și să deschidă noi teme de cercetare. Simpozionul Internațional Brukenthal, Art et Historia duce mai departe ideea și spiritul Baronului Brukenthal de a face cunoscut patrimoniul generațiilor prezente și viitoare”.

Eveniment: Simpozionul Internațional Anual Ars et Historia, al Muzeului Național Brukenthal

Locul desfăşurării: Muzeul Național Brukenthal, Piața Mare, nr. 4-5 (Palatul Brukenthal și Casa Albastră)

Lansarea volumului de studii al Simpozionului: 28.05. 2023, ora 18.00, Palatul Brukenthal

Deschiderea lucrărilor: luni, 29.05. 2023, ora 9.00, Salonul de muzică din Palatul Brukenthal

Coordonatorii secțiunilor de Artă și Istorie: dr. Iulia Mesea și dr. Raluca Maria Frâncu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*