Delia a câștigat un număr record de premii la gala Media Music Awards de la Sibiu. Artista a plecat acasă cu nu mai puțin de șapte trofee de cristal.
Piesele sale din ultimul an, în special „Aripi de vânt”, un featuring cu Kaira, au fost cele mai difuzate la radio și la TV, astfel că, pe baza acestor statistici, solista a câștigat Best Pop, Best Video, Best Female, Best Song, Best Featuring, Best Youtube, Media Forest Award. Smiley a câștigat cinci premii, iar Andra două premii.
Media Music Awards a avut loc în Piața Mare din Sibiu, în fața a peste 40.000 de oameni, potrivit organizatorilor, iar pe scenă au cântat peste 40 de din cei mai în vogă artiști din România.
Trofeele Media Music Awards s-au acordat pe baza numărului de difuzări media din perioada 1 septembrie 2014 – 30 august 2015. Statisticile sunt efectuate de Media Forest, compania care identifică și monitorizează în timp real aparițiile radio și TV.
Media Music Awards 2015 a debutat cu ceremonia Green Carpet. După ce au coborât din limuzinele și au acordat autografe fanilor, vedetele și-au făcut apariția pe covorul verde în ținute de seară, dar și de scenă, îndrăznețe și extravagante, pozând în fața zecilor de fotografi.
Artiști de top precum Andra, Smiley, Delia, Elena Gheorghe, Alex Velea, Antonia, Holograf, What’s Up, Voltaj, Lidia Buble, DJ Sava, Shift, Maxim, Adrian Sina, alături de Anca Serea și de băiatul lor, Noah, Corina, Otilia, Raluka, Fly Project, Andreea Bălan, Ami, Lora, Alina Eremia, Nicole Cherry, Sore, Puya, Doddy, Vescan, Mellina, Grasu XXL, Guess Who, Naguale, Kaira, Nicoleta Nucă, Lariss, Bere Gratis, Jo, Randy, Uddy, Nadir, Tiberiu Albu și Fameless au fost fotografiați și au acordat interviuri pe covorul verde, un concept unic în România, prezent doar la Media Music Awards.
Gala Media Music Awards a adus pe scena din Piața Mare, preț de trei ore și jumătate, cei mai iubiți artiști ai momentului și cele mai mari hituri ale ultimului an.
În mijlocul unui spectacol de lumini, artificii, lasere și proiecții video, artiștii au cântat piesele cu care au dominat topurile radio și TV, spre bucuria celor peste 40.000 de oameni care au dansat și au cântat alături de ei.
Trofeele Media Music Awards 2015
La Media Music Awards au fost premiați artiștii care au avut cele mai multe difuzări la radio și la TV în ultimul an, conform statisticilor realizate de Media Forest.
La ediția din acest an, Delia a câștigat șapte trofee, un număr record, mulțumită succesului de care s-a bucurat piesa ei, “Pe aripi de vânt”. Smiley a excelat, la rândul său, plecând acasă cu cinci trofee.
- Best Song – Pe aripi de vânt (Delia feat. Kaira)
- Best Female – Delia
- Best Male – Smiley
- Best Featuring – Delia feat. Kaira – Pe aripi de vânt
- Best Producer – Kazibo
- Fastest Climber – Smiley
- Best Video – Delia feat. Kaira – Pe aripi de vânt
- Best New Artist – Lariss
- Fans Like Award – Andra
- Media Forest Award – Delia feat. Kaira – Pe aripi de vânt
- Most Wanted Artist – Andra
- Best Pop – Delia feat. Kaira – Pe aripi de vânt
- Best Rock – Dan Bitman – Și îngerii au demonii lor
- MTV Award – Smiley
- Coca Cola Award – Smiley
- Kiss Award – Smiley
- Best Show – Andreea Bălan
- Best Dance – Inna – Diggy Down (feat. Marian Hill)
- Best Group – Voltaj
- Best label – Cat Music
- Best fan – Răzvan Paltin
- Best Youtube: Delia feat. Kaira – Pe aripi de vânt
Foto: Sebastian Marcovici, Dragoș Dumitru, Cornel Moșneag, Cristian Bîscă