Prefectul judeţului Sibiu, Adela Muntean, cere conducerii Consiliului Judeţean (CJ) să investească mai mulţi bani în Aeroportul Internaţional pentru a rezolva problemele de securitate, apărute după ce doi bărbaţi ar fi intrat în zona de securitate aeroportuară şi ar fi încercat să fure o maşină.
Incidentul îngrijorează prefectul în perspectiva organizării la Sibiu, anul viitor, a unui summit european. „Rugămintea mea este să transmiteţi mai departe conducerii Consiliului Judeţean să avem un pic grijă pe partea de măsuri de securitate în ceea ce priveşte Aeroportul Internaţional Sibiu. Am făcut un pas în spate, pentru că aţi avut ceva probleme, dar mă bucur că le-aţi remediat cu angajaţii de la Aeroportul Internaţional Sibiu. Nu am vrut să intevenim. Ştiţi că a fost programat şi un exerciţiu. (…) Nu am vrut să facem valuri. Nu acesta este rolul nostru. (…) Mă refer la partea de logistică specifică dotării Aeroportului Internaţional Sibiu, în contextul în care vine Summit-ul şi aici mă refer la incidentul cu cei care au sărit gardul şi au luat maşina. Deci, vă rog frumos, în condiţiile în care vor fi delegaţii – şi ştim foarte bine ce va fi – nu este suficient ca structurile MAI-ului să fie în mâini şi în picioare, ele îşi vor face cu siguranţă treaba, dar încercaţi să direcţionaţi la nivel de management sau la nivel de alocarea sumelor de bani, cu dotarea cu logistica specifică a gardurilor, a camerelor de luat vederi, ca să nu se mai întâmple precedentul care a fost. Asta ca şi chestiune de alarmare pentru ce va veni, pentru că nu ne permitem să avem incidente neplăcute. Dacă la o chestiune mică s-a întâmplat ce s-a întâmplat, la o chestiune mare noi o să fim în mâini şi în picioare, dar trebuie să ne şi ajutăm cu logistica astfel ca să nu fie posibilitatea de a se infiltra sau de a periclita evenimentul cu Summit-ul în 2019. A fost cu rol de rugăminte la dumneavoastră”, a transmis prefectul Adela Muntean vicepreşedintelui CJ Sibiu, Marcel Luca, prezent la şedinţa Colegiului Prefectural de astăzi, potrivit Agerpres.
Vicepreşedintele CJ Sibiu, Marcel Luca, a confirmat presei că, în urmă cu două săptămâni, a fost un incident la aeroport, când s-a încercat sustragerea unei maşini aparţinând instituţiei aeroportuare, din zona de securitate. Luca a spus totodată că Aeroportul Internaţional din Sibiu nu are probleme de securitate, iar ceea ce s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni a fost doar un incident.
„IPJ Sibiu nu a fost solicitat și nu a intervenit, întrucât nu are competență pe incidentele produse în zona aeroportului”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției județene.
Aeroportul Internaţional din Sibiu reprezintă un obiectiv strategic pentru summit-ul din 2019. Sibiu va organiza în 2019 primul summit UE, la o zi după Brexit, în care se va discuta despre viitorul blocului comunitar, eveniment la care vor participa mii de persoane, printre care 27 de lideri europeni.