Până în data de 3 martie, Primăria Sibiu organizează prima sesiune de selecţie publică a proiectelor sportive care vor beneficia de finanţare nerambursabilă de la bugetul local în anul 2016. Propunerile de proiect pot fi depuse la registratura instituției de pe strada Samuel Brukenthal, nr. 2, în atenția Serviciului Cultură, Sport şi Turism. Termenul limită de depunere este 3 martie, ora 15.30. Acordarea finanțărilor nerambursabile pentru proiectele selectate şi criteriile de acordare sunt reglementate prin „Ghidul privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi sportive nonprofit de interes general”. Acest ghid, precum şi formularele pentru solicitarea finanţării pot fi descărcate de pe site-ul Primăriei municipiului Sibiu: http://cultura.sibiu.ro/agenda_sportiva.html.
Criterii de eligibilitate
Din bugetul local al municipiului Sibiu vor fi finanţate proiecte sportive de interes public care sunt incluse în categoriile „Sportul de performanţă” şi „Sportul pentru toţi”, suma alocată din buget fiind de 3,4 milioane de lei. Pentru aceste proiecte sunt eligibili solicitanții organizați ca și club sportiv recunoscut în condițiile legii, cu sediul sau filiala pe raza municipiului Sibiu, constituit ca persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ. Structura sportivă trebuie să fie înregistrată în Registrul Sportiv, să aibă număr de identificare și Certificat de identitate sportivă cu secțiile pe ramură de sport menționate, secții pentru care clubul sportiv are astfel recunoaștere și poate să organizeze activitățile pentru care solicită finanțare