Aproape 30 de proiecte vor îmbunătăți viața locuitorilor din Biertan, condițiile oferite turiștilor și aspectul comunei.
Primarul Mircea Dragomir este unul dintre primarii liberali din județul Sibiu care a făcut din identificarea și accesarea surselor de finanțare o adevărată politică de lucru la nivelul administrației. Alături de echipa sa a scris, depus și aplicat proiecte în domeniul educației, transportului, al lucrărilor publice (reabilitare clădiri, rețele de iluminat și canalizare, drumuri), al sportului și culturii. Aflate în diferite faze, toate aceste proiecte, dar și felul în care comunitatea își primește oaspeții vor continua să facă din Biertan o destinație turistică rurală specială, a scris deputatul PNL de Sibiu Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.
„Am discutat cu Mircea Dragomir și cu Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, noul proiect al Biertanului – amenajarea pieței centrale și a noilor zone de promenadă. Este un demers care necesită, fiind în proximitatea unui drum județean, clarificarea unor detalii juridice. Odată realizat, însă, el va produce un impact major, o primă impresie deosebită turiștilor care vin deja în număr mare în situl UNESCO Biertan. Ambiția lui Mircea Dragomir este de a da startul acestui proiect anul viitor și am încredere că se va realiza fără probleme.
Am discutat și despre susținerea pe care Mircea Dragomir o are în Consiliul Local și nu pot să nu recunosc că sunt mândră de colegii mei liberali și de felul în care fac echipă la Biertan.
Biertanul are proiecte depuse la AFIR (dotarea bazei sportive cu panouri pentru apă caldă, tribune și locuri de joacă), pe POIM (dotări în școli), la Ministerul Mediului (iluminat public eficient, stații de încărcare electrice, eficientizare energetică la Căminul Cultural), pe POR (zona centrală și reabilitarea și dotarea școlii gimnaziale), la CNI (sala de sport), are scrise documentații pentru PNRR, pe granturi SEE și fonduri norvegiene, dar și inițiative alături de Consiliul Județean Sibiu. Este un cumul de demersuri pentru care autoritatea locală a făcut eforturi și de a căror realizare sunt preocupată la rândul meu, alături de ceilalți colegi liberali care reprezentăm Sibiul în Parlament.
În plus, însă, Primăria Biertan reușește să își gestioneze resursele proprii într-un mod simplu, dar eficient – adică, în așa fel încât să se vadă. Oamenii au nevoie să înțeleagă unde se duc banii lor, iar la Biertan așa se întâmplă. Teren de sport la Richiș, mobilier stradal, locuri de joacă, echipamente de fitness, lucrări la trotuare, șanțuri, podețe etc” a transmis Raluca Turcan pe Facebook.