27 septembrie – Ziua în care Rășinari devine capitala tineretului rural

Ziua Tinerilor din mediul rural- Rășinari 2025 este parte a activităților cuprinse în calendarul național al Zilei Tinerilor din mediul rural 2025.

Foto: organizatori

Societatea civilă din rural s-a mobilizat pentru al treilea an  consecutiv pentru a celebra împreună implicarea și voluntariatul la Ziua Tinerilor din Mediul Rural.

ZTMR este un festival colectiv, creat de tineri, grupuri de inițiativă, organizații, lucrători de tineret, profesori, licee sau școli, de toți cei care contribuie la activarea satelor din România.

În 2025, peste 35 de activități care vor avea loc în zilele de 26, 27 și 28 septembrie au fost înscrise în calendarul național al ZTMR.

În paralel, alte activități cu și pentru tinerii din rural se desfășoară peste tot în țară.

La Ziua Tinerilor din Mediul Rural arătăm că satul poate să fie și un loc al oportunităților, nu doar al provocărilor, declară organizatorii.

https://europeanyouthvillage.eu/ziua-tinerilor-din-mediul-rural-2025-calendar-colectiv-cu-
oportunitati/

https://www.instagram.com/ritmrural/

Ziua Tinerilor din mediul rural- Rășinari 2025

Evenimentul nostru este parte a activităților cuprinse în calendarul național al Zilei Tinerilor din mediul rural 2025, deci putem spune că județul Sibiu este reprezentat.

Sâmbătă, 27 septembrie 2025, începând cu ora 16.00 sunteți invitați la Rășinari să sărbătoriți împreună Ziua Tinerilor din mediul rural- Rășinari 2025.

Organizatorii au pregătit o serie de activități cultural artistice destinate tinerilor, care implică tinerii din Rășinari și nu numai. Le oferim tinerilor și voluntarilor atât posibilitatea de a se exprima pe scenă în fața intregii comunități, de a se implica în organizarea acestui eveniment, cât și un cadru organizat pentru a petrece momente de voie bună, împreună cu persoane de vârsta lor.

Vor avea reprezentații ale tinerilor artiști locali și invitați- dansatori,instrumentiști, soliști, interpreți de folclor și muzică ușoară.

Grupul de Fluierași din Rășinari

Bogdan Berindei, Poplăceanu Valentin și Gușterițean Nicolas – saxofon

Natalia Blezu- solistă de muzică populară

Trupa Dance Art Fusion- Clubul Copiilor Cisnădie

Petra Luiza Maria- street dance solo- Universitatea Lucian Blaga Sibiu

Tărean Melissa- chitară și voce

Luana Prodea- interpret muzică ușoară

De la ora 18.00, JHONY ROMANO va susține un recital special.

Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu în cadrul Agendei de Tineret 2025 și Primăria Comunei Rășinari în cadrul Agendei Culturale.

Centrul de tineret Rășinari se axează pe educația tineretului prin activități de informare,
consultanță și mai ales de educație nonformală. Evenimentul poate fi urmărit pe pagina
https://www.facebook.com/CentrudeTineretRasinari/