Ministerul Sănătății a anunțat, la începtul acestei săptămâni, demararea campaniei de vaccinare antigripală gratuită din sezonul epidemic 2019-2020, care se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi și vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon.
Vor fi vaccinate persoanele din grupele cu risc ridicat de îmbolnăvire, cele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, anunță Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Sibiu.
Județului Sibiu i-au fost repartizate în acest sezon 26.800 doze de vaccin antigripal, acestea reprezentând circa 70% din necesarul solicitat, de 37.755 doze. Livrarea vaccinului antigripal se va realiza în mai multe tranșe.
Primele 900 doze de vaccin antigripal alocate județului nostru au fost livrate în data de 17 septembrie, fiind utilizate pentru imunizarea personalului medical. Restul dozelor vor fi distribuite din a doua parte a lunii octombrie, astfel încât să înceapă și vaccinarea în cadrul cabinetelor medicilor de familie.
În sezonul 2018-2019, vaccinarea antigripală a debutat pe 17 octombrie 2018, iar în februarie 2019 au fost epuizate cele 26.620 doze alocate județului Sibiu.