244 de trenuri anulate! Rute afectate în județ. Vezi lista

Sindicatele CFR Călători au centralizat situațiile de trenuri anulate de către companie, unele doar în weekend, altele în întregime, anunță Club Feroviar. „Sunt 244 de trenuri anulate, inclusiv o pereche de trenuri Alstom Coradia între București și Brașov, cumpărate de România din fonduri europene.“ În județul Sibiu vor fi afectați călători pe rutele Sibiu – Mediaș, Sibiu – Teiuș, Sibiu – Copșa Mică, Sibiu – Sighișoara.

foto: Mesagerul de Sibiu

Modificări în Mersul trenurilor în ceea ce privește traficul în județ:

  • Începând de luni, 20 ianuarie, trenurl Regio 2104 Sibiu – Brașov se ANULEAZĂ în zilele de sâmbătă și duminică
  • Începând de luni, 20 ianuarie, trenurile Regio 2565 Sibiu – Mediaș și Regio 2570 în relația Mediaș – Sibiu se ANULEAZĂ
  • Începând de luni, 20 ianuarie, trenurile Regio 2593 Sibiu – Copșa Mică și Regio 2594 Copșa Mică – Sibiu se ANULEAZĂ.
  • Începând de luni, 20 ianuarie, trenul Regio 2569 Sibiu – Sighișoara se ANULEAZĂ pe distanța Mediaș – Sighișoara și circulă conform livret pe distanța Sibiu – Mediaș.
  • Începând de luni, 20 ianuarie, trenul Regio 2562 Sighișoara – Sibiu se ANULEAZĂ pe distanța Sighișoara – Mediaș și circulă conform livret pe distanța Mediaș – Sibiu.
  • Începând cu data de 20.01 și până la noi dispoziții, trenul R2417 în relația Sibiu – Teiuș se ANULEAZĂ
  • Începând cu data de 20.01 și până la noi dispoziții, trenul R2411 în relația Teiuș – Teiuș se ANULEAZĂ
  • Începând cu data de 20.01 și până la noi dispoziții, trenul R2415 în relația Sibiu – Teiuș se ANULEAZĂ pe distanța Miercurea Sibiului – Teiuș și circulă conform livret pe distanța Sibiu – Miercurea Sibiului
  • Începând cu data de 20.01 și până la noi dispoziții, fără zilele de sâmbătă, în locul trenului 2411, CIRCULĂ tren nou R13522 în relația Miercurea Sibiului – Sibiu, în condițiile de circulație și cu opririle comerciale ale trenului 2411, cu plecare din stația Miercurea Sibiului la ora 9,18, format din AM Desiro de la tren 2415.
  • Începând cu data de 20.01 și până la noi dispoziții, trenul R2413 Teiuș – Sibiu se ANULEAZĂ pe distanța Teiuș – Miercurea Sibiului și circulă conform livret pe distanța Miercurea Sibiului – Sibiu. Trenul se formează din AM Desiro de la tren 2423
  • Începând cu data de 24 inuarie și până la noi dispoziții, trenul R2413 în relația Miercurea Sibiului – Sibiu se ANULEAZĂ în zilele de sâmbătă, duminică, sărbătorile legale și în perioadele 24.02.2025 – 02.03.2025, 18.04.2025 – 27.04.2025 și 21.06.2025 – 07.09.2025

Trenuri anulate pe Valea Prahovei

Potrivit Club Feroviar, sunt 244 de trenuri anulate, inclusiv o pereche de trenuri Alstom Coradia între București și Brașov, cumpărate de România din fonduri europene. Este vorba de trenurile 16003 și 16004 de la București la Brașov și retur. Nu sunt însă singurele trenuri anulate pe Valea Prahovei, în condițiile în care ruta este foarte căutată, iar biletele pe ruta București – Brașov se vând cu câteva zile înainte. Alte trenuri anulate către stațiunile montane sunt 1632, 1636 și 1638.

Există trenuri anulate în weekend precum 2041 Radna – Arad duminica, 2044 Arad – Simeria, Tg Jiu – Craiova 2092 sâmbăta și duminica etc. Sunt doar câteva exemple. Din cele 244 de trenuri, aproximativ 70-80 sunt anulate în zilele de weekend.

Cele 244 de trenuri reprezintă aproximativ un sfert din numărul total de trenuri din programul de circulație 2024-2025. După cum a notat aici Club Feroviar, în noul plan 2024-2025 vor circula zilnic în medie 1.100 de trenuri operate de CFR Călători (la fel ca acum).

sursa: facebook.Club Feroviar

Trenuri anulate la Iași

Ultima regională pe lista celor care recurg la anulări de trenuri e cea de la Iași. Potrivit unei note emise vineri de conducerea Regionalei Iași, începând cu data de 20 ianuarie se anulează 34 de trenuri, dar se introduc în circulație alte trei între Pașcani și Suceava Nord, Bacău – Bicaz și Bicaz – Piatra Neamț. Trenurile anulate circulau pe rutele Iași – Scânteia, Iași – Ungheni Prut, Bacău Piatra Neamț și retur, Târgu Neamț – Pașcani, Bacău – Suceava Nord etc.

Într-un comunicat de presă remis zilele trecute, CFR Călători a justificat anulările masive de trenuri drept o adaptare a activității sale la cerințele pieței. „În concordanță cu cerințele reale ale pieței de transport feroviar de călători, cerințe care se modifică în conformitate cu legislația națională (referire la Ordonanța Trenuleț care împiedică plățile suplimentare către mecanicii de locomotivă pentru orele suplimentare efectuate – n.red.), CFR Călători efectuează o analiză permanentă a trenurilor operate și stabilește circulația lor în corelație cu aceste modificări. Astfel, adaptarea circulației trenurilor este făcută în așa fel încât să aibă un impact minim asupra publicului și a pieței. De exemplu, unele trenuri vor fi suspendate doar în weekend, altele la anumite ore ale zilei, cu existența unor variante alternative. Respectiv publicul călător are la dispoziție un alt tren la un interval de o oră de la orarul trenului suspendat momentan”, spunea CFR Călători.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura