24 iunie marchează o zi cu adânci semnificații religioase și tradiționale pentru români: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare ce coincide cu Sânzienele, celebrarea populară a solstițiului de vară.
Foto: Arhivă
Sfântul Ioan Botezătorul, „cel mai mare om născut din femeie”, potrivit cuvintelor Mântuitorului, este figura care leagă Vechiul și Noul Testament. Nașterea sa a fost vestită de Arhanghelul Gavriil părinților săi, Zaharia și Elisabeta. Din neîncrederea în miracolul divin, preotul Zaharia a rămas mut până la nașterea fiului său, moment care a marcat și revenirea glasului său – simbol al revelației și credinței.
În tradiția populară, această zi este învăluită de farmecul Sânzienelor sau Drăgaicelor – zâne ale verii care dansează în lumina lunii, în locuri retrase din păduri și câmpii. Se spune că în noaptea de Sânziene „cerurile se deschid”, iar roua dimineții are puteri tămăduitoare. Fetele tinere se spală simbolic cu rouă pentru purificare și culeg flori de sânziene, din care împletesc cununi și coronițe aruncate apoi pe acoperișul casei, în speranța unei căsătorii apropiate.
Legenda spune că, la Bunavestire, cucul își începe cântul, iar la Sânziene, răgușește și tace – un ecou simbolic al muțeniei lui Zaharia și al mirării din fața divinului.
Diminețile de Sânziene sunt marcate de o lumină blândă, un „izvor de raze” care aduce liniște și bucurie. Natura însăși pare să participe la sărbătoare – teii împrăștie mireasmă, iar soarele răsare devreme, spălându-se parcă „pe față”, într-un ritual cosmic de reînnoire.
Această zi este un prilej de reflecție, de întoarcere la rădăcinile credinței și ale tradiției românești, dar și de comuniune cu natura și cu lumina verii.
