Cei care am prins vremurile de dinainte de 1990, ne amintim de ziua de 23 august ca fiind Sărbătoarea Națională a României, ziua în care, până în 1989, aniversam întoarcerea armelor în timpul celui de al doilea Război Mondial împotriva Germaniei, alături de forțele aliate.
Sursa foto: Antena 1
Actul de la 23 august 1944 a fost botezat de către comuniști „Insurecția antifascistă și antiimperialistă” petrecută evident sub conducerea Partidului Comunist Român. Ceea ce nu spuneau comuniștii este faptul că la acea oră PCdR (Partidul Comunist din România), de abia dacă avea câteva sute de membri.
Despre actul de la 23 august 1944 din România s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns cu destulă abilitate, poporului român, unele adevăruri ale acestui act și implicațiile lui, în majoritate nefaste pentru România. Potrivit historia.ro, s-a trecut cu vederea în mod deliberat situația militară a României în primăvara și vara lui 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea trădare de la Iași din 20 august 1944 a Comandantului Armatei a IV-a, General de Corp de Armată Mihai Racoviță, săvârșită în strânsă legătură cu Casa Regală și cu Partidul Comunist Român.
Au fost prezentate în mod eronat situația militară a României de dinainte de 23 august 1944, precum și tratativele diplomatice ale Guvernului Antonescu de la Cairo și Stockholm, inițiate încă de la sfârșitul anului 1943, ca și despre rezultatele acestora. Deasemenea nu s-a suflat nici măcar o vorbă despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative și nu s-a spus nimic despre conspirația Casei Regale și a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu și a guvernului său.
Planificarea și acțiunea zilei de 23 august 1944
Stabilită inițial pe 26 august 1944, demiterea lui Ion Antonescu a fost grăbită de planurile acestuia de a reveni pe front pentru a inspecta liniile fortificate și statele majore.
Sursa foto: ro.wikipedia.org
Regele Mihai în colaborare cu Maniu și Brătianu, Titel Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu au schimbat această dată pentru 23 august. Suveranul l-a convocat pe mareșalul Antonescu la Palatul Regal pentru a discuta situația frontului și strategia de urmat. În urma refuzului categoric al lui Ion Antonescu de a recurge la un armistițiu imediat și a pune capăt ostilităților militare, Regele a ordonat arestarea acestuia și a viceprim-ministrului Mihai Antonescu, concomitent cu convocarea – sub pretextul desfășurării unui Consiliul de Coroană – și reținerea altor colaboratori apropiați din jurul mareșalului.
După înlăturarea guvernului antonescian, Regele avea să-l numească pe militarul de carieră, gen. Constantin Sănătescu, la cârma unui guvern provizoriu, care, la rândul său, a învestit în aceeași zi membrii Cabinetului, în special membri ai armatei și funcționari, incluzându-i și pe liderii Blocului Național Democrat, ca miniștri fără portofoliu, o garanție a angajamentelor acestora și a orientării României de partea Națiunilor.
Participarea efectivă la arestarea lui Antonescu a fost una dintre cheile mistificărilor ulterioare. Singurătatea Regelui poate fi explicată, cum el însuși a exprimat-o în câteva rânduri, (Maniu, Brătianu și Petrescu nu au fost la Palatul Regal în ziua de 23 august 1944, cum inclusiv comuniștii au investigat) prin modul în care principalii lideri politici au anticipat ce avea să se întâmple.
Maniu a refuzat categoric să conducă noul consiliu de miniștri pe fondul discuțiilor privind semnarea viitorului armistițiu. Maniu, asemenea lui Brătianu sau Titel Petrescu, au refuzat portofolii în executiv și, ulterior, participarea în Comisia de Armistițiu. Cum îi declarase anterior Mihalache Regelui, un guvern format din politicieni care să consfințească pierderea Basarabiei și Bucovinei de Nord ar fi un dezastru. Participarea militarilor a fost soluția agreată aproape unanim.
Proclamația Regelui către țară a fost transmisă la radio, în seara de 23 august la ora 22
Proclamația regelui către țară, transmisă de radiodifuziune, în seara zilei de 23 august 1944, a sintetizat condițiile aliaților privind armistițiul, noua orientare a țării, dar a dezvăluit și aspirația Suveranului în privința garanțiilor occidentale față de temerile legate de relația cu URSS, ulterior acestea dovedindu-se speranțe deșarte în fața realităților postbelice: „România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment, încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere. Națiunile ne-au garantat independența țării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită. (…) Dictatura a luat sfârșit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi, în care drepturile şi libertățile tuturor cetățenilor Ţării sunt garantate şi vor fi respectate. Alături de armatele Aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forțele națiunii, vom trece hotarele impuse prin dictatul nedrept de la Viena, pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupația străină”.
Ce au făcut comuniștii din ziua de 23 august
După instaurarea comunismului în România, ziua de 23 august a devenit Sărbătoare Națională. Manifestații, defilări și ode aduse conducătorului iubit. Mai puține cuvinte însă despre ce a însemnat cu adevărat ziua de 23 august în istoria României.
Din păcate mulți își amintesc de 23 august doar ca de o zi de sărbătoare, cu defilare, multe petreceri câmpenești, mici și bere. Nu știu nimic despre semnificația majoră a acestei zile, care a scurtat cel de al doilea Război Mondial cu cel puțin câteva luni, nici despre jertfele înaintașilor noștri care au trăit activ acele zile de foc.
