În chiar prima zi a anului 2023, pompierii au intervenit pentru stingerea a nu mai puțin de 5 incendii și pentru 53 de solicitări de acordare a primului ajutor medical specializat.
Prima intervenție a anului 2023 a avut loc la ora 00:16. Un apel pe numărul unic de urgență 112 solicita pompierii pentru stingerea unui incendiu la o anexa gospodărească situată pe strada Scurtă în municipiul Sibiu. Două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD au intervenit prompt, au limitat și stins incendiul care se manifesta la acoperișul anexei și la bunuri depozitate acolo. Au ars aproximativ 3 mp din acoperiș și o parte din materialele depozitate în magazie. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al materialelor pirotehnice (artificii). Nu au fost înregistrate victime.
La ora 00:47 pompierii au fost solicitați pe strada Cloșca în orașul Avrig, pentru stingerea unui incendiu la tomberoane. Pompierii s-au mobilizat cu o autospecială de stingere, una de primă intervenție și un echipaj SMURD.
Incendiul se manifesta generalizat la 6 containere, cu risc de propagare la o anexă din vecinătate. Intervenția pompierilor a dus la salvarea anexei precum și la salvarea a altor 15 containere de deșeuri. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al materialelor pirotehnice (artificii și petarde). Nu au fost înregistrate victime.
La ora 00:53 pompierii au fost solicitați la un alt incendiu care se manifesta la un container de deșeuri în localitatea Cisnădie pe str. Irina Rosetti. În urma incendiului izbucnit din cauza utilizării necorespunzătoare a surselor de aprindere a ars containerul de mase plastice.
La ora 13:30 pompierii Punctului de Lucru Șelimbăr au intervenit pentru stingerea unui incendiu la coșul de fum al unei case de pe strada Gh. Pătrașcu din localitatea Șelimbăr.
S-a intervenit cu o autospecială de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. Incendiul de manifesta la coșul de fum cu degajare de scântei și cenușă. Din fericire nu au fost afectate elemente din structura casei, a ars funinginea din interiorul coșului de fum. Cauza de izbucnirea a incendiului a fost dată de funinginea necurățată din interiorul coșului de fum.
Pompierii Detașamentului Mediaș au intervenit de urgență pe strada Merilor în municipiul Mediaș, în jurul orei 20:00, pentru stingerea unui incediu pe casa scării a unul bloc de locuințe. La fața locului au fost mobilizate următoarele forțe: o autospecială de stingere, o autoscară, o autospecială de primă intervenție, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ.
La sosirea forțelor incendiul se manifesta la materiale depozitate (mobilă) sub casa scării. De asemenea, o parte din locatari s-au autoevacuat – 6 persoane, iar 3 persoane au fost evacuate de pompieri. O persoană intoxicată cu fum și o altă persoană cu atac de panică au fost preluate de echipajele medicale si au primit îngrijiri, acestea refuzând transportul la spital. Celelalte persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost utilizarea mijloacelor pirotehnice în spații închise în apropierea materialelor combustibile.