Pedagog, teolog, traducător şi inginer român, Gheorghe Lazăr, născut la Avrig, este considerat fondatorul învăţământului în limba română din Ţara Românească. În 1818, a înfiinţat, în Bucureşti, prima şcoală cu predare în limba română, notează Agerpres.
Foto: wikipedia
Gheorghe Lazăr s-a născut în Avrig, la 5 iunie 1779 (după alte surse, 9 ianuarie 1782). Gheorghe Eustratie, al şaselea copil al Maria şi al lui Gheorghe Lăzăroaie, a învăţat la Şcoala Normală din Avrig. A studiat la Liceul piarist din Cluj (1799-1801) şi la liceul catolic din Sibiu (1801/1802). Studiile variate urmate la Cluj (limbi străine, teologie, drept, filosofie, ştiinţe) au pus bazele pregătirii sale enciclopedice.
Cu o bursă oferită de Consistoriul Episcopiei Ortodoxe din Sibiu, din 1806 tânărul Gheorghe a urmat studii de Teologie şi Filosofie la Universitatea din Viena (în particular, studii de Drept, Medicină, Matematică şi Inginerie). („Dicţionarul Teologilor Români”, pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, Bucureşti, 2002).
Intenţia de a se dedica unei cariere ecleziastice, prin încercare din 1809 de a urma şi Academia Teologică Ortodoxă din Carlowitz, îi este zădărnicită de mitropolitul sârb Ştefan Stratimirovici, a cărui adversitate faţă de liberalismul apusean a lui Lazăr, nu excludea intuirea exactă a vocaţiei acestuia mai curând pentru învăţământ şi cultură, evidenţiază „Dicţionarul general al literaturii române”, lucrare apărută sub egida Academiei Române. (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007).
Beneficiind de ajutorul bănesc al Cancelariei imperiale, Gheorghe Lazăr se afla, în 1810, din nou la Viena, unde s-a ocupat de traducerea unor lucrări cu caracter educativ şi religios. Anul următor s-a întors la Sibiu, iar în 1812, a devenit profesor la Seminarul Episcopiei Ortodoxe din Sibiu. A plecat la Braşov în decembrie 1811, în urma ostilităţilor întâmpinate din partea autorităţilor şi, mai ales, din partea episcopului Vasile Moga, care, fiind un adept al învăţământului în limba slavonă, a împiedicat activitatea culturală a lui Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba română, potrivit site-ului https://cnlazar.ro.
În 1816, Gheorghe Lazăr a trecut munţii, stabilindu-se în Bucureşti, unde şi-a câştigat existenţa mai întâi ca profesor particular în casa boierului Bărcănescu, pentru copiii acestuia. Din acelaşi an a început să dea lecţii de inginerie practică – măsurători de teren şi ridicări de plan – şi altor elevi din Bucureşti, fii de boieri. Pentru a-şi putea duce la capăt planul de înfiinţare a primei şcoli naţionale de nivel superior în limba română, cărturarul ardelean trebuia mai întâi să devină cunoscut, să îşi demonstreze competenţa sa în chestiuni şcolare şi să obţină sprijinul boierilor-efori din Bucureşti, dar şi al altor cărturari români, potrivit lucrării ”Cultură naţională şi spirit european (1818-1864)” (Nicolae Isar, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004).
Foto: Arhivă
Astfel, în Ţara Românească, Gheorghe Lazăr s-a manifestat ca promotor al ideii de înfiinţare a unei şcoli româneşti la cel mai înalt nivel ştiinţific posibil pe atunci, într-o vreme în care învăţământul se desfăşura în limba greacă. Sprijinit de Iordache Golescu şi Constantin Bălăceanu, a trebuit să ducă o muncă intensă cu aceia care susţineau că limba română este prea săracă pentru a exprima adevărurile ştiinţei. A scris un manual de Aritmetică şi Trigonometrie şi a predat el însuşi artimetică, geometrie, trigonometrie, filosofie şi gramatică. La 24 martie 1818, obţinând aprobarea pentru înfiinţarea şcolii româneşti, şi-a început activitatea într-un local din centrul capitalei, la „Sfântul Sava”. La început, elevii săi erau băieţi de mici meseriaşi, târgoveţi şi dascăli, pentru că odraslele boiereşti frecventau în continuare şcoala grecească. Noua instituţie a devenit curând principalul focar de consolidare şi difuzare a culturii româneşti. Din prima generaţie de elevi au făcut parte, printre alţii, Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Teodor Paladi, Simion Marcovici şi alţii, evocă site-ul https://cnlazar.ro.
Inaugurarea a fost marcată prin lansarea de către Gheorghe Lazăr a unei ”Înştiinţări”, în care era expus un adevărat proiect de organizare a învăţământului românesc în patru trepte (”tagme”) de învăţături. În prima ”tagmă”, destinată începătorilor, erau predate cunoştinţe elementare de scris şi citit, elemente de religie, de gramatică şi aritmetică. În cea de-a doua ”tagmă”, de nivel gimnazial, se predau: gramatica, împreună cu sintaxa; poetica şi mitologia; geografia globului pământesc; retorica, precum şi ”Istoria neamului cu a Patriei dimpreună”; în cea de-a treia tagmă, se predau discipline de nivel mai înalt: matematici superioare (aritmetica ”cu toate părţile ei”; ”gheometria teoreticească”; trigonometria; algebra); geografia, de nivel superior; ”gheodezia sau iniţierea câmpului, cu Iconomia şi Arhitectura”. Ultima treaptă, a patra, era destinată desăvârşirii studiilor tehnice pentru pregătirea inginerilor, pe de o parte, a juriştilor şi profesorilor, pe de alta. Pentru cei care doreau să se facă preoţi, se preconiza un program aparte, cu ore de religie şi istoria religiei, conform lucrării amintite.
Frecvent este ajutat de Eufrosin Poteca, I. Erdeli, Petrache Poenaru şi, din 1819, de fostul său elev I. Heliade-Rădulescu. Sentimentele sale patriotice l-au apropiat de mişcarea revoluţionară de la 1821, luând parte, probabil direct, la tabăra de la Cotroceni a lui Tudor Vladimirescu, pe care l-a cunoscut prin episcopul Ilarion al Argeşului, conform lucrării ”Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900” (Bucureşti, Editura Academiei, 1979).
Ideile lui s-au reflectat cel mai bine în cele două discursuri extraşcolare, singurele cunoscute, precum ”Cuvânt al lui G. Lazăr, la înscăunarea mitropolitului Dionisie” (1819), o înscăunare care punea capăt unui lung şir de mitropoliţi greci, sau în cel dedicat înscăunării domnitorului Grigore Dimitrie Ghica la 30 iulie 1822, după revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu. În cadrul primului discurs, Gheorghe Lazăr a readus în atenţia contemporanilor săi contradicţia dintre trecutul glorios al strămoşilor romani şi prezentul decăzut: ”Dar oare când s-ar ridica duhul din ţărâna acelora şi ar privi peste strenepoţii marelui Chesar, slăvitului Aurelie şi înaltului Traian, oare în ziua de astăzi mai cunoaşte-i-ar? Negreşit i-ar căuta în palaturile cele mai împărăteşti, şi i-ar afla în vizuinele şi bordeiele cele proaste şi încenuşate; i-ar căuta în scaunele stăpânirii şi i-ar afla amărâţi subt jugul robiei; i-ar căuta proslăviţi şi luminaţi, şi cum i-ar afla? Rupţi, goli, amărâţi şi asemănaţi dobitoacelor, de tot căzuţi în prăpastia orbirei, bine gătiţi spre slujba vrăjmaşului omenirei, răpitorul casei părinteşti”. În continuare, adresează un îndemn la redeşteptare naţională: ”Ajungă lacrimile patriei, ajungă jugul robiei, vreme este de când cu oftare aşteaptă căzuta semenţie cuviincioasa izbăvire; ţărâna strămoşească cu cuvânt pretendiriseşte acum mântuire căzuţilor săi strenepoţi înălţându-ţi braţul prea Sfinţiei tale, însuşi din sângele părintesc mijlocitor acelora spre mângâere”. (”Cultură naţională şi spirit european (1818-1864)”, Nicolae Isar, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004)
Printre lucrările teologice şi moral-educative traduse de Gheorghe Lazăr din germană în perioada vieneză, astăzi pierdute, s-au aflat ”Învăţătura ortodoxă a arhiepiscopului Platon Levşin din Tver”, lucrarea lui J.H. Campe ”Învăţături morale ale lui Gottlieb Ehrenweich pentru băieţi”, precum şi povestiri populare şi romantice. Gheorghe Lazăr a mai realizat la Viena şi la Sibiu, în 1815, o serie de manuale didactice – ”Compendiu de geografia Transilvaniei” şi ”Gramatica româno-germană”. În 1822, a pregătit la Bucureşti cursuri de matematică după Chr. Wolff şi după manuale germane, interesante pentru fixarea unei terminologii de specialitate incipiente.
Foto: Arhivă
Printre lucrările teologice şi moral-educative traduse din germană în perioada vieneză, astăzi pierdute, s-au aflat: „Învăţătura ortodoxă” a arhiepiscopul Platon Levşin din Tver, lucrarea lui J. H. Campe „Învăţături morale ale lui Gottlieb Ehrenweich pentru băieţi”, precum şi povestiri populare şi romantice. Lazăr a mai compilat la Viena şi Sibiu, în 1815, o serie de manuale didactice – „Compendiu de geografia Transilvaniei” şi „Gramatica româno-germană”. La Bucureşti pregătise în 1822 cursuri de matematică, după Chr. Wolff şi după manuale germane, interesante pentru fixarea unei terminologii de specialitate incipiente.
A murit la 17 septembrie 1823. La data de 5 iunie, ziua naşterii marelui pedagog Gheorghe Lazăr, începând din anul 2007, se sărbătoreşte Ziua învăţătorului, instituită prin Legea nr. 289/2007.
În onoarea acestui iluminist, fondator al învăţământului în limba naţională, mai multe instituţii din întreaga ţară îi poartă numele: Colegiul Naţional ”Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, Colegiul Naţional ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Colegiul Naţional Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, grupurile şcolare din Baia Mare şi Pecica.
De asemenea, în Piaţa Universităţii din Bucureşti se înalţă statuia sa realizată între 1885-1886 de sculptorul Ion Georgescu. De proporţii colosale, atât prin dimensiuni, cât şi prin stilul în care a fost realizată, statuia care îl înfăţişează pe învăţatul de origine transilvană se află chiar pe locul în care acesta a fondat Şcoala Superioară în 1818, notează site-ul https://www.monumentfor.ro/. Statuia, realizată în stil neo-clasic, îl reprezintă pe Gheorghe Lazăr în straiele de epocă, fiind înveşmântat într-o pelerină cu falduri, ceea ce îi conferă personajului o alură imperială. Această simbolistică se potriveşte staturii intelectuale a lui Gheorghe Lazăr, care a militat pentru emanciparea prin cultură şi afirmarea românismului, explică sursa citată.
În iunie 2006, o altă statuie a marelui pedagog român a fost dezvelită în Piaţa Mare din Sibiu, lucrarea fiind realizată de artistul Radu Aftenie.
