20 de ore de deszăpezire neîntreruptă în Sibiu. Câte utilaje sunt pe străzi acum

Acțiunile de deszăpezire în municipiul Sibiu au început ieri la ora 10:30 și continuă fără întrerupere, informează Primăria Sibiu. Peste 230 de tone de material antiderapant au fost folosite până acum.

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

Cele 11 autospeciale intervin pe toate străzile din oraș, în ordinea priorităților, pentru prevenirea depunerii zăpezii și combaterea poleiului. Același număr de utilaje acționează și la această oră.

Din zorii zilei, de la ora 06:00, patru echipe intervin manual pe scări, trotuare, stații de autobuz și pasaje.

La stațiunea Păltiniș, deszăpezirea s-a desfășurat în ultimele 20 de ore în schimburi, cu câte o autospecială pe tură.