19 copii și 333 adulți, infectați cu noul coronavirus

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost efectuate un număr de 2349 de teste, potrivit Prefecturii.

În ceea ce privește numărul de persoane confirmate în urma testării SARS CoV-2, în județul Sibiu sunt 352 de persoane confirmate pozitiv (dintre care 333 adulți și 19 copii) și 1170 de persoane confirmate negativ. Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 116 de persoane, iar 20 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 396 persoane izolate și 289 persoane în carantină.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 145 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 44 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 93 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

În cursul zilei de 2 mai, 86 de polițiști sibieni, 53 de polițiști locali și 12 efective MApN au desfășurat 105 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în perioada de referință, au fost aplicate 91 de sancțiuni în valoare de peste 141.000 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

De asemenea, 9 persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 543 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, nefiind identificate persoane care să nu respecte măsura izolării. Totodată, 8 societăți comerciale și PFA au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse în timpul stării de urgență.

În cursul zilei de 2 mai, aproximativ 70 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat independent, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Sibiu, în misiunile specifice contextului prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În urma desfășurării misiunilor, jandarmii au aplicat două avertismente scrise și 12 sancțiuni în valoare de 16.800 lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*