Alexandra HUDEA primește sprijinul municipalității

Primăria Mediaș a făcut un pas important în ceea ce privește cariera Alexandrei Hudea, cea mai valoroasă atletă a județului. A anunțat legitimarea sa la clubul din subordine, CSM Mediaș, fiindu-i alături într-unul din cele mai importante momente din viața unei sportive din România – trecerea la seniorat. În aceste condiții, multipla campioană națională va continua să reprezinte în competiții orașul în care s-a format ca sportivă de mare valoare.

foto: Primăria Mediaș

Începând cu luna aprilie, atleta medieșeană Alexandra Hudea este dublu legitimată, ea fiind susținută prin intermediul unui contract de activitate sportivă încheiat cu Clubul Sportiv Municipal Mediaș. Astfel, atleta va beneficia de susținere financiară din partea clubului și de acces la baza sportivă a acestuia pentru antrenamente, a anunțat azi Primăria municipiului Mediaș.

Prin încheierea acestui contract de activitate sportivă, Primăria Municipiului Mediaș, prin Clubul Sportiv Municipal Mediaș, și-a propus să acorde susținere financiară și acces la resurse suplimentare, pentru a putea să își achiziționeze alimentație de efort, susținătoare de efort și vitamine, astfel încât să își atingă potențialul maxim. În plus, Alexandra Hudea va avea acces la baza sportivă aflată în administrarea clubului, pentru antrenamente și pentru refacere.

Astfel, administrația publică locală continuă să susțină performanțele sportivilor din oraș, iar Alexandra Hudea este una dintre atletele medieșene care a obținut rezultate remarcabile la competițiile de atletism. De exemplu, în anul 2024, ea a devenit vicecampioană națională la 5000 metri seniori.“, a punctat Primăria Mediaș.

De astăzi, domnișoara Hudea este susținută de Primăria Municipiului Mediaș, prin Clubul Sportiv Municipal. Nu pot decât să o felicit pentru toată activitatea pe care o desfășoară și în același timp să îi mulțumesc pentru imaginea bună pe care o face municipiului Mediaș. Sigur că îmi doresc ca un număr cât mai mare de copii din orașul nostru să facă performanță, atât în sport, cât și la învățătură și vreau să îi asigur pe toți cei care vor avea rezultate bune în cele două domenii că vor avea mereu susținerea administrației publice locale”, a declarat Gheorghe Roman, primarul Municipiului Mediaș.

Comments are closed.