Sibiu Fringe Festival se află la a 18-a ediție, iar tema propusă în acest an este ”iubire / love”. Ediția din 2023 va aduce în fața iubitorilor de teatru spectacole muzicale, comedii, performance-uri, ateliere de teatru, momente de magie dar și spectacole pentru copii. Cea mai mare parte din evenimentele acestei ediții vor avea loc în spații neconvenționale din mărginimea Sibiului.
“Anii ce au trecut peste noi au lăsat o amprentă puternică. Am fost liberi și ne-am bucurat de fiecare moment de creație, de fiecare clipă petrecută alături de public. Am inventat de fiecare dată lucruri spectaculoase, poate și pentru că nu am avut resurse financiare la discreție. Am supraviețuit cu demnitate! Nu întâmplător am ales ca tema din acest an să fie “iubire”, pentru că iubirea ne-a salvat de fiecare dată. Au trecut 18 ani de când acest festival făcea timid primii pași și cred cu tărie că multe ediții se vor mai aduna la numărătoare, pentru că este un festival tânăr ce tocmai își serbează majoratul, iar potențialul de dezvoltare este uriaș! Sibiu Fringe Festival este locul în care învățăm să-i iubim pe cei de lângă noi, învățăm să creem și învățăm să ne bucurăm că existăm”, a spus Cătălin Grigoraș Președinte Sibiu Fringe Festival
Programul Sibiu Fringe Festival din acest an reunește artiști din mai multe colțuri ale țării Cluj Napoca, Sibiu, București sau Târgu Jiu. Nu trebuie ratate spectacolele muzicale ”Îndrăgostiții din Ancon”a partea 1 și partea a 2-a ce se vor juca la Casa de Cultură Cisnădie în 23 si 24 iunie și nici spectacolele ce se vor juca în Șura din Rășinari sau în Imperium Pub din Sibiu. Pentru cei mici festivalul a pregătit pe lângă poveștile clasice cu Scufița Roșie și Cei 3 purceluși și spectacole de clownerie, de magie sau ateliere de pictură pe față.
Pentru mai multe detalii despre program și bilete online se poate accesa site-ul festivalului: www.sbfringe.ro sau pagina de facebook a festivalului Sibiu Fringe Festival. Rezervări la telefon 0745 261 751.
Un eveniment cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu și Primăria Rășinari și susținut de Casa de Cultură Cisnădie și DJST Sibiu prin Centrele de Tineret din Sibiu și Rășinari.