Pe 3 aprilie 2026, se împlinesc 176 de ani de la semnarea documentului „Legiuirea pentru reformarea corpului slujitorilor în jandarmi” de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, act care a stat la baza înființării Jandarmeriei Române, documentul de referinţă pentru evoluţia ulterioară a instituţiei.

Sursă foto: Jandarmeria Sibiu
La Sibiu, festivitățile au avut loc la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean. În cadrul evenimentului, doi ofițeri și șapte subofițeri au fost înaintați în grad înainte de termen, iar alți membri ai instituției au primit recompense morale, citări prin ordin de zi și felicitări pentru profesionalism și devotament.
„În cadrul acestui moment aniversar, le-au fost adresate cuvinte de apreciere tuturor jandarmilor sibieni pentru dedicarea și seriozitatea cu care își desfășoară activitatea, aceștia continuând să fie un sprijin în comunitatea sibiană. Jandarmii sibieni continuă misiunea pentru siguranța comunității, cu responsabilitate și dedicare”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Sibiu.
Scurt istoric
Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare. Ca urmare, legea prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe).
În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Jandarmeria a fost supusă unui amplu proces de modernizare, ca de altfel toate instituţiile statului naţional modern român. Astfel, odată cu transformarea Regimentului de jandarmi în Legion de jandarmi, începe şi procesul de înlocuire treptată a escadroanelor şi companiilor de jandarmi, cu escadroane de dorobanţi, pe baza Ordonanţei nr.896 din 20 iunie 1864. Legea Jandarmeriei din 1850 şi Regulamentul pentru serviciul Jandarmeriei de Oraș din 1865 au constituit principalele documente pe baza cărora şi-a organizat şi desfăşurat activitatea Jandarmeria, iar în perioada următoare au fost documentele care au stat la baza elaborării de noi legi şi regulamente.










