175 de ani de la înfiinţarea artileriei române, sărbătoriți la Sibiu

Joi, 8 noiembrie, începând cu ora 11.00, la Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană „Ioan Vodă” din cadrul Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” Sibiu va avea loc celebrarea împlinirii celor 175 de ani de la înfiinţarea artileriei române moderne.

În cadrul evenimentului se vor desfăşura o ceremonie militară şi religioasă dedicată acestei aniversări, o depunere de coroane la monumentul comemorativ, urmate de simpozionul cu tema „Artileria română modernă la ceas aniversar”.

„Anul acesta, la 10 noiembrie, sărbătorim 175 de ani de existenţă a Artileriei Române Moderne. La activitate au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, reprezentanţi ai eşalonului superior, personalităţi de marcă din mediul universitar sibian şi cadre militare în rezervă şi în retragere care au desfăşurat o activitate prodigioasă în slujba artileriei române. Militarii ce au servit Artileria Română, nobila armă din dotarea Forţelor Terestre, au dat dovadă de ataşament faţă de ţară, dârzenie,
disciplină, simţul datoriei şi al onoarei militare. Puterea de sacrificiu şi curajul sunt valorile pe care le-au arătat pe câmpul de
luptă şi le-au afirmat cu tărie decenii la rand, memorabile rămânând faptele de eroism din Războiul de Independenţă, Războiul de reîntregire
a neamului sau în cel de-al Doilea Război Mondial”, transmite locotenentul Iulian Milea, ofițer cu relațiile publice în cadrul Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*