5831 de vizitatori au participat în perioada 24-26 iunie la activităţile pregătite special pentru Ziua Universală a IEI la Muzeul ASTRA. 325 dintre aceştia au venit îmbrăcaţi în II tradiţionale şi au beneficiat astfel de acces gratuit în Muzeu.
În zona Târgului de ţară din Muzeul în aer liber au fost amenajate 22 de ateliere meşteşugăreşti (cusut, ţesut, confecţionat haine, coroniţe etc. ), dar şi un târg de II şi de obiecte tradiţionale. În cadrul concursului ,,Cea mai frumoasa IE” s-au înscris 26 de participanţi care au îmbrăcat II şi costume tradiţionale din toate zonele etnografice ale ţării.
Eveniment global
De asemenea, evenimentul a avut parte de un program artistc divers. De Ziua IEI au susţinut concerte FlorinVasilică și Grupul Teleormanul, Junii cetății din Rupea, județul Brașov, trupa DOMINO, chitaristul Dorin Pitariu, formaţia Fluier Verde împreună cu Daniela Popa.
Acţiunea a fost organizată de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Future Capital. Ziua Universală a IEIeste un eveniment global, iniţiat şi coordonat de comunitatea online La Blouse Roumaine.
Acţiunile C.N.M. ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.