160 de elevi de liceu au participat, timp de două săptămâni, la Școala de vară ULBS

Un număr de 160 de elevi de la șase licee din județele Sibiu, Mureș și Vâlcea au participat în perioada 30 august – 12 septembrie 2021, la Bridge Summer School – ULBS, școală de vară organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Având în vedere contextul pandemic, activitățile au fost derulate online, fapt care nu a scăzut interesul elevilor de participa.

Timp de două săptămâni, cei 160 de elevi de la Liceul Teoretic „Gh. Lazăr” Avrig, Liceul „Preda Buzescu” Berbești, Colegiul Tehnic „A.T. Laurian” Agnita, Colegiul Național „M. Eliade” Sighișoara, Liceul Teoretic „St. L. Roth” Mediaș și Colegiul Tehnic Energetic Sibiu  au fost „studenți” și au participat la ateliere organizate de către fiecare facultate din cadrul ULBS: Roboți autonomi în acțiune, Introducere în programare vizuală, Arta de a comunica; Poetry makes nothing happen; Despre prietenie și iubire dincolo de rânduri; You and your money-personal budget; Software development life cycle; Lumea fascinantă a furnicilor; Incursiune în fascinanta lume a justiției și a dreptului-Profesii juridice; Agroturismul în Mărginimea Sibiului; Despre fascinanta lume a solului; Sarcina la adolescente; Rămâi negativ; Psihologia emoției; Cariera, singurul sens al vieții? și altele.  Pe lângă atelierele derulate pe diverse domenii de studiu, au participat la un Atelier de consiliere și orientare în carieră, la un workshop de marketing personal și la întâlniri cu asociațiile studențești. Chiar dacă activitățile s-au derulat online, elevii au reușit să intre în atmosfera academică și să înțeleagă ce presupune să fii student, care sunt provocările și oportunitățile. La finalul programului participanții s-au arătat foarte mulțumiți de experiența avută și au spus că doresc să revină în calitate de studenți.

 

Programul Bridge Summer School – ULBS, școală de vară a fost finanțat printr-un grant de la Ministerul Educației Naționale-Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă, în cadrul Schemei de Granturi pentru universități-programe de vară, Proiectul privind Învățământul Secundar – ROSE. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă facilitarea tranziției de la învățământul secundar la învățământul terțiar și reducerea riscului de abandon școlar.

În intervalul iulie-septembrie 2022, alți 240 de elevi sunt așteptați să participe la Bridge Summer School-ULBS. Pentru anul următor există speranța să poată fi primiți în cămine, la cantină și în spațiile facultăților pentru a li se oferi o experiență completă a vieții de student, așa cum s-a întâmplat în anul 2019.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*