Procurorii au trimis în judecată 16 persoane în dosarul mitei la RAR.
Conform unui comunicat remis de Ioan Vestemean, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, prin rechizitoriul din 12 mai a.c., procurorii au trimis în judecată 16 persoane pentru 138 de fapte de corupţie.
În rechizitoriu se arată că funcţionari publici din cadrul RAR Sibiu şi RAR Vâlcea, prin intermediul unor terţe persoane, pretindeau şi primeau bani pentru identificarea, omologarea și verificarea stării tehnice a mașinilor care urmau să fie înmatriculate.
Funcţionarii publici din cadrul Registrului Auto Român şi-au luat o serie de măsuri, apelând la „serviciile de intermediere” ale altora: de regulă, fiecare inginer „lucra” cu un anumit complice, aspecte cunoscute atât de ceilalţi funcţionari, cât şi de ceilalţi intermediari şi mituitori.
„Toate aceste măsuri de identificare şi folosire a intermediarilor, a complicilor la corupţie, sunt apte a elimina o serie de riscuri în privinţa deconspirării faptelor şi anchetarea lor de către organele de urmărire penală, făcând dificilă infiltrarea unor investigatori acoperiţi care să intre în contact direct cu funcţionarii publici şi să le remită acestora mita, fiind totodată aproape eliminată posibilitatea ca vreo persoană să îl denunţe pe funcţionarul public întrucât acesta din urmă nu executa personal acţiunea de pretindere şi primire a mitei, astfel încât potenţialul denunţător l-ar fi putut reclama doar pe complice, care acţiona în numele şi pentru funcţionarul public, iar, de regulă, „problema” mituitorului era rezolvată de inginer, acesta din urmă, în multe cazuri, analizând în prealabil situaţia prezentată de complice”, arată procurorii.
Funcţionarii și complicii lor foloseau coduri pentru momentul în care un mituitor intra în legătură cu complicele funcţionarului.
După pretinderea şi primirea mitei, intermediarul îl instruia pe mituitor să îl contacteze pe inginerul pentru care el „lucra” şi să îi spună că „vine din partea lui Silviu” ori „vine din partea lui Mihai”.
În momentul în care funcţionarul auzea un anumit nume „Silviu”, „Marius” sau „Mihai”, acea persoană fiind una fictivă, iar acel nume corespundea cu cel stabilit de funcţionar cu complicele său, avea reprezentarea certă că mituitorul a luat legătura cu intermediarul, a discutat modalitatea de comitere a faptelor de corupţie şi a remis mita către el, prin intermediul complicelui său.
Funcţionarii şi complicii urmăreau inducerea în eroare a anchetatorilor, respectiv evitarea „scurtcircuitării lanţului infracţional”.
Codurile erau schimbate la anumite intervale de timp, în așa fel încât cei care dădeau mită să nu poată folosi un vechi prenume.
S-a mai reţinut că unii funcţionari publici îşi determinau anumiţi colegi, pentru bani, să dea calificativul „bun tehnic” unor mașini.
„Totodată, în privinţa unor persoane ce acţionau ca intermediari ai angajaţilor R.A.R. s-a mai reţinut că aceştia au pretins şi primit diferite sume de bani, cu titlu de preţ al influenţei, susţinând în mod nereal că ar avea influenţă asupra angajaţilor Instituţiei Prefectului – SPCRPCIV Sibiu şi că în schimbul acelor sume de bani care ar ajunge cu titlu de mită la acei poliţişti le-ar fi facilitată obţinerea certificatelor de înmatriculare a unor vehicule sau a permiselor de conducere”, susține rechizitoriul.
10 inculpaţi, printre care şeful de reprezentanţă R.A.R. Sibiu, 3 ingineri R.A.R. şi un agent de poliţie, alături de complicii lor, au fost cercetaţi penal în stare de arest preventiv, apoi în arest la domiciliu. Acum, cei 10, alături de alţii 3 dintre cei 16 trimişi în judecată, se află sub control judiciar.
Dosarul a fost înaintat Tribunalului Sibiu spre judecare cu propunerea de menţinere a măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de 13 dintre cei 16 inculpaţi, dar şi de menţinere a măsurii asiguratorie a sechestrului dispus asupra sumelor totale de 34.240 lei şi 7795 euro.