Proiectul „E-UAT.Sistem informatic integrat, suport pentru dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice în judeţul Sibiu” a fost prezentat astăzi la Consiliul Judeţean Sibiu. La prezentare au participat Ioan Banciu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, Oana Popa, director executiv Direcţia Strategii, Proiecte din cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, Lavinia Alexa și Laurenţiu Popescu, reprezentanții firmei Siveco România, şi primarii din localitatăţile care beneficiază de acest proiect.
Beneficiarii proiectului sunt: Consiliul Judeţean si primăriile partenere din: Cisnădie, Cristian, Dumbrăveni, Gura Râului, Hoghilag, Micăsasa, Miercurea Sibiului, Orlat, Poplaca, Răşinari, Râu Sadului, Şeica Mare, Şelimbăr, Şura Mare, Şura Mică.
Obiectivul general al proiectului este creşterea performanţei actului administrativ prin eficientizarea activităţilor interne, a calităţii serviciilor publice on-line aduse cetăţeanului cu ajutorul unui sistem informatic integrat implementat la nivelul instituţiilor publice partenere din judeţul Sibiu. Sistemul va gestiona Registrul Agricol în format electronic şi va realiza un management intern performant.
Sistemul „Registrul Agricol Electronic” asigură managementul electronic pentru întreaga suprafaţă a ţării (terenuri agricole sau neagricole), identificarea suprafeţelor aflate în folosinţă declarate de fermieri, identificarea suprafeţelor utilizate în alte scopuri cum ar fi investiţii finanţate prin fonduri europene şi naţionale, integrarea cu hărţile cadastrale puse la dispoziţie de către ANCPI.
„Este un proiect foarte important la nivelul judeţului Sibiu, un proiect din fonduri europene, care va fi implementat, pentru început, în 15 primării. Proiectul îşi propune informatizarea Consiliului Judeţean şi a primăriilor partenere şi creşterea performanţei actului administrativ” a declarat, vicepreşedintele Ioan Banciu.
Pe lângă componenta de Registru Agricol electronic fiecare primărie va beneficia de un sistem informatic de management intern cu următoarele componente: taxe şi impozite, stabilirea creanţelor bugetare, legătura cu sisteme informatice cu funcţii complementare, încasarea creanţelor bugetare inclusiv funcţia de încasare pe teren, financiar contabilitate, buget, resurse umane şi evaluarea eficienţei proiectelor desfăşurate.
Începând cu luna ianuarie 2015 şi până în luna iunie 2015 se va asigura realizarea, instalarea şi testarea sistemului informatic de Registru Agricol electronic şi a sistemului informatic integrat pentru managementul intern.
Valoarea eligibilă a proiectului este de 6.726.706 lei inclusiv TVA, finanţarea nerambursabilă este de 6.590.211,88 lei, iar confinaţarea CJS este de 134.494,12 lei.