Să mănânci gustos şi hrănitor nu trebuie să îţi consume tot timpul şi energia. Ba din contră, există soluţii ca să ai mese delicioase, gata cât ai bate din palme şi fără să apelezi la semipreparate ori produse congelate. Trebuie doar să îţi foloseşti creativitatea şi să te îndrepţi către ingrediente fresh şi accesibile.
Pentru un strop de inspiraţie, testează reţetele de mai jos, ce vor fi gata în 15 minute:
Toast cu ou şi avocado
Poţi să pregăteşti câteva felii de toast cu ou şi avocado în 10-15 minute şi să le serveşti la orice masă a zilei, de la mic dejun şi până la cină. Ai nevoie doar de pâine prăjită, avocado feliat sau păsat şi ouă fierte ori ouă ochiuri. Pentru extra gust poţi să adaugi şi roşii, salată verde sau baby spanac peste avocado.
Toast-ul cu ou şi avocado merge excelent cu cafea, suc proaspăt de portocale sau grapefruit, dar şi cu limonadă.
Mac and cheese
Mac and cheese este o reţetă populară în Statele Unite ale Americii, care s-a răspândit în întreaga lume. Mai exact, este vorba de macaroane cu brânză, preparate cu doar câteva ingrediente. Pentru această reţetă ai nevoie de macaroane, lapte şi brânză cheddar. Ca să obţii un sos cremos, vei topi brânză Cheddar rasă în lapte, la foc mic. Mai apoi, tot ce trebuie să faci este să pui sosul peste macaroane.
Ca să cureţi uşor în bucătărie după ce ai preparat mac and cheese, o maşină de spălat vase îţi va fi de ajutor. Maşina de vase se instalează uşor în bucătărie şi te ajută să economiseşti timp de fiecare dată când găteşti. Când ai maşina de spălat vase la îndemână, treaba în bucătărie se termină mai repede şi tu poţi să îţi savurezi mâncarea fără stres.
Sandwich cu vita
Un sandwich cu vita este gata cât ai clipi. Poţi să prepari o friptură de vită pe care să o feliezi subţire dacă nu îţi doreşti să foloseşti mezeluri. Odată ce ai ales ce tip de carne de vită foloseşti, mai ai nevoie de pâine, legume, sos, precum muştarul sau maioneză şi brânză Cheddar sau Feta. Poţi să optezi pentru legume după gust, de la salată verde şi până la ceapă, roşii sau catraveti.
Sandwichul cu viţa se poate servi la orice oră şi la orice masă, fie alături de cartofi sau o salată proaspătă, fie ca atare.
Paste cu telemea
Dacă vrei o reţetă rapidă şi uşoară, trebuie să încerci pastele cu telemea. Tot ce trebuie să faci este să fierbi pastele conform instrucţiunilor de pe ambalaj, iar mai apoi să le serveşti cu un strop de ulei de măsline, telemea rasă din belşug şi cimbru sau busuioc uscat, după gust. Această reţetă este potrivită pentru oricare masă a zilei şi merge de minune alături de un suc proaspăt, o limonadă sau un ice tea.
Iaurt cu cereale şi fructe
În cazul în care nu ai chef să porneşti aragazul, plita, cuptorul sau air-fryerul pentru o masă rapidă, prepara un bol cu iaurt, cereale şi fructe. Tot ce trebuie să faci este să amesteci într-un bol cerealele preferate, de la ovăz şi până la muesli, iaurt sau iaurt vegetal şi fructele preferate. Pentru extra gust poţi să adaugi puţină ciocolată neagră sau nuci.
Iaurtul cu cereale şi fructe merge foarte bine cu o cafea, o ciocolată caldă, un suc fresh de portocale sau un matcha latte.
În plus, dacă ai maşina de spălat vase, tot ce trebuie să faci după ce mănânci este să pui bolul şi tacâmurile la curăţat şi treaba în bucătărie e gata.
Mesele de mai sus sunt o super alegere dacă îţi doreşti să mănânci bine şi să petreci cât mai puţin timp în bucătărie. Le poţi pregăti în aproximativ 15 minute, cu ingrediente fresh, uşor de procurat.