La data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 19:00, echipajele din teren ale Poliției Orașului Cisnădie au fost informate cu privire la faptul că șoferul unui autoturism ar fi acroșat sensul giratoriu situat la pe str. G. Ionescu din oraș.
FOTO: arhivă Mesagerul de Sibiu
La fața locului, polițiștii rutieri au identificat atât autoturismul cât și pe șoferul acestuia, care le-a declarat că a acroșat 2 indicatoare din sensul giratoriu pentru a evita coliziunea cu un autoturism care se afla deja în sens.
Conducătorul auto, un sibian în vârstă de 70 de ani, a fost testat de către polițiști rutieri au aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În baza celor constatate, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.