Locul I cu echipa în seria a 9-a a Ligii a 3-a, la finalul turului, președintele Ionuț Buzean a anunțat o conferință „aprinsă“ săptămâna trecută. Potrivit suporterilor, urma să tragă un semnal de alarmă privind sprijinul financiar oferit de sponsori într-un sezon care poate aduce o nouă promovare, dar și faptul că echipa continuă să joace pe „8 mai“ în vreme ce stadionul Gaz Metan stă gol. Până la ora conferinței, spiritele s-au calmat, iar președintele a arătat că toate problemele pot fi rezolvate cu chibzuință, existând promisiuni atât de la Transgaz, cât și de la Romgaz și Primăria Mediaș.
Potrivit președintelui Ionuț Buzean, ACS Mediaș ar putea juca returul de campionat, mai exact meciurile programate în 2024, pe Stadionul Gaz Metan. Spune că se poartă discuții săptămânale cu societatea Transgaz și că este optimist că echipa va putea intra în sfârșit pe stadionul mare. „Solicit Stadionul Gaz Metan cât mai rapid. Pe terenul sintetic sunt comasate 12 echipe de juniori care își desfășoară și meciurile oficiale și antrenamentele pe același teren, iar în viitorul apropiat acest lucru va fi imposibil de realizat. Verbal ni s-au transmis multe lucruri de la Transgaz, sperăm să se întâmple în perioada următoare. Mai avem 2 jocuri în acest an calendaristic, le vom juca tot pe stadionul 8 mai. Din discuțile avute cred că returul va avea loc pe Stadionul Gaz Metan”, a declarat Ionuț Buzean.
Atenție la cheltuieli
De asemenea, ACS Mediaș este la zi cu plățile către jucători. Președintele Ionuț Buzean a explicat că sezonul va putea fi dus la bun sfârșit cu atenție și chibzuință în ceea ce privește cheltuielile. „Deocamdată suntem bine din punct de vedere financiar. Nu avem datorii spre jucători. Sponsorizările pe care le avem de la Primărie, Romgaz nu au întârziat să apară. Sunt diverse promisiuni și cred că o să ne mențină până la finalul sezonului. Ne chibzuim bine toate cheltuielile și ne vom descurca să ducem campionatul până la final”, a mai declarat Ionuț Buzean.
Despre promovare
Întrebat ce șanse de promovare are echipa în acest an, Ionuț Buzean a arătat că sunt totuși șanse foarte mici. „Am mai urmărit Liga a 3-a și în anii trecuți (…) La noi în serie sunt echipe foarte puternice, care își doresc de mult timp acest lucru, echipe susținute de primării și Consilii Județene, cu bugete foarte consistente în comparație cu noi, Alba Iulia, Ungheni, Bistrița, iar în seria 10, la fel, Satu Mare, Zalău. Sunt echipe foarte grele, cu jucători experimentați. Cu siguranță însă noi vrem să ne clasăm în primele 4, apoi în play-off vom vedea“
Din păcate, 2 zile mai târziu, ACS Mediaș a pierdut, scor 0-1, în deplasarea de la CSM Unirea Alba Iulia, în etapa a 10-a și a coborât pe 2 în clasament, la un punct de Gloria Bistrița.
Joc slab
Medieșenii au început în formula: Fabio Blaga, Vlad Antonio, Cristian Maxim, Cristian Avram, Cosmin Zamfir, Răzvan Trif, Emmanuel Baba, Cătălin Tineiu, Tudor Man, Gabriel Țala și Bogdan Rotar. Prima repriză a fost una de luptă. În minutul 22, șutul din foarfecă a lui Răzvan Trif a fost reținut de portar, iar apoi, în minutul 42, Tudor Man a trimis o minge cu capul peste poarta lui Alexandru Stoian. Cu un minut înainte de pauză, formația gazdă a avut și ea o oportunitate, însă reluarea cu capul a lui Tudor Vomir nu a prins cadrul porții.
Formația din Alba Iulia a ieșit mai bine de la cabine și, la 2 minute de la reluarea jocului, a deschis scorul. După o centrare a lui Călin Cristea, George Mâlnă a trimis mingea cu latul în poartă din careul mic. Medieșenii au încercat să revină, însă le-a lipsit luciditatea. Totodată, s-a simțit și lipsa jucătorilor accidentați și suspendați, în special a celor doi atacanți. În aceste condiții, ACS nu a amenințat cu adevărat poarta adversă.
În urma eșecului de la Alba Iulia, ACS Mediaș rămâne cu 20 de puncte și a coborât pe poziția a 2-a clasamentului seriei a 9-a, fiind depășită în clasament de Gloria Bistrița care a acumulat 21 puncte. În etapa următoare, medieșenii vor evolua pe teren propriu cu Metalurgistul Cugir. Partida contând pentru etapa cu numărul 11 este programată sâmbătă de la ora 14:00.
REZULTATELE etapei a 10-a și CLASAMENTUL