Înălţarea Sfintei Cruci este sărbătorită de către Biserică în ziua de 14 septembrie, scrie Monitorul de Cluj.
Foto: Arhivă
În cuvintele Sfintei Scripturi înţelesul Crucii este tâlcuit în linii generale în două feluri şi anume: un înţeles duhovnicesc şi unul material, spune părintele Cleopa Ilie.
În sens duhovnicesc prin Cruce înţelegem toată suferinţa şi patima cea Preaînfricoşată a Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că El a purtat pentru mântuirea noastră crucea suferinţei până la moarte. Crucea materială este chiar crucea aceea pe care a dus-o Mântuitorul în spate, în drumul spre Golgota. Un alt înţeles despre Sfânta Cruce se face cunoscut în viaţa noastră pământească, unde fiecare trebuie să-şi ducă o cruce, rânduită de Dumnezeu. „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”, spune Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 1, 18).
Ziua Crucii are în vedere două evenimente din istoria Bisericii
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci are în vedere două evenimente din istoria Bisericii. Primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335. Al doilea moment este aducerea Crucii de la perşi în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius.
Sfântul Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337) voia să găsească Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul şi pentru aceasta a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena.
În decursul timpului însă, peste locul unde se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân. După dărâmarea acestuia şi săparea în adâncime, au fost găsite trei cruci, iar alături de ele o inscripţie pe care scria „Iisus nazarineanul, regele iudeilor”. Neştiind care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, au fost puse pe rând deasupra unui mort; acesta, la atingerea uneia dintre cele trei cruci, a înviat şi s-a ridicat.
Împărăteasa Elena, primind cu bucurie cruce pe care s-a răstignit Mântuitorul, i s-a închinat şi a sărutat-o; la fel a făcut şi toată suita împărătească. Dar mulţimile nu puteau să vadă şi să sărute Sfânta Cruce, şi doreau ca cel puţin de departe s-o poată vedea. Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălţarea, arătând cinstita cruce mulţimii, iar ei au strigat: „Doamne miluieşte”. Şi de atunci a început praznicul „înălţării cinstitei Cruci a Domnului”. Deasupra Sfântului Mormânt şi în apropierea locului unde a fost găsită Sfânta Cruce, Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare şi mama sa, Elena, au zidit Biserica Învierii Domnului, sfinţită la 13 septembrie 335. A doua zi, la 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru ca toţi cei de faţă să-l vadă. De atunci, această zi a rămas definitiv ca sărbătoare a „Înălţării” sau „Arătării” Sfintei Cruci.
Cel de-al doilea eveniment, care a făcut ca această sărbătoare să se generalizeze, a fost aducerea Sfintei Cruci de la perşi. În anul 611, trupele lor au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica Învierii şi au luat crucea pe care fusese răstignit Hristos. Câţiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perşilor şi i-a alungat din Ierusalim. Sfânta Cruce a fost recuperată şi adusă de însuşi împăratul, care, la 14 septembrie 630, a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor.
În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. De atunci, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat, în toată Biserica de Răsărit. În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine. Înălţarea Sfintei Cruci, spre deosebire de alte praznice împărăteşti, se serbează cu post, pentru că aduce aminte de patimile şi de moartea Mântuitorului Hristos.
Tradiții și obiceiuri
Potrivit tradiției, în această zi nu se mănâncă nuci, prune, usturoi sau pepeni, alimente care al căror miez se aseamănă cu o cruce.
Frunzele și florile de busuioc, măghiran, mentă și cimbru sunt considerate plante magice și se sfințesc la Biserică.
De Ziua Crucii nu este voie să lucrezi pentru a nu atrage necazul.
Pentru sufletele celor adormiți se dau pomană ulcele noi, pline cu apă sau lapte și miere. Aceste ulcele sunt acoperite cu un colăcel.
Dacă tună în această zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va cădea bruma.
În această zi se strâng ultimele plante de leac împreună cu un buchet de flori de busuioc.
În această zi preotul sfințește via și butoaiele de vin pentru ca și în acest an gospodarul să se bucure de o recoltă bogată.
În ziua de 14 septembrie nu se calcă.
