Agenția de Dezvoltare Regională Centru a anunțat Primăria Sibiu că încă două dintre proiectele depuse în cadrul Programului Regiunea Centru, pentru amenajarea unei zone de agrement și ecoturism pe Dealul Gușteriței (Complexul Gușterland) și respectiv pentru extinderea și modernizarea Căii Șurii Mari, au fost aprobate spre finanțare din fonduri europene.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
„Am obținut finanțare europeană nerambursabilă în valoare de aproape 130 de milioane de lei, adică aproximativ 26 de milioane de euro pentru 2 proiecte importante pentru oraș. Extinderea și modernizarea Căii Șurii Mari va atenua aglomerația și va îmbunătăți mobilitatea la intrarea și ieșirea din oraș spre și dinspre Mediaș. Săptămâna aceasta am semnat și contractul de proiectare și execuție a acestor lucrări. Al doilea proiect, amenajarea Complexului pentru ecoturism și agrement Gușterland, este o investiție pentru timp liber și turism, încă un pas în creșterea calității locuirii în oraș. Aici lucrările sunt deja în curs, iar zona prinde tot mai mult contur”, declară Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
Proiectul ,,Amenajarea unei zone de agrement și ecoturism pe dealurile Gușteriței” (Gușterland) are o valoare totală de peste 103 milioane de lei, din care, aproape 95 de milioane de lei vor fi asigurați din finanțarea europeană obținută, iar restul de 8 milioane de lei vor fi alocați din bugetul local, fiind cheltuieli neeligibile și contribuția proprie a Municipiului.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
Lucrările sunt în curs la acest obiectiv, fiind executate de firma CON-A. Din iulie 2024 și până în prezent, s-a lucrat la amenajarea zonei de parcare și a drumului de mentenanță, la construcția clădirii multifuncționale, amenajarea garajului pentru sănii, crearea traseului pentru biciclete și a celui pietonal, precum și la instalarea sistemului de iluminat public în mai multe arii ale Complexului. De asemenea, s-a lucrat la traseul pentru sania de vară și la pârtia pentru schi și tubing. O lucrare mai deosebită este construcția turnului de aventură – s-au turnat fundațiile, iar structura acestuia este aproape finalizată.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu
Extinderea și modernizarea Căii Șurii Mari este un proiect în valoare totală de 41,37 milioane de lei, din care finanțarea europeană nerambursabilă este de 34,83 milioane lei, iar 6,53 milioane lei vor fi alocate din bugetul local, reprezentând cheltuieli neeligibile și contribuția proprie a Municipiului. Asocierea Geiger Transilvania SRL & GG Tehnic Proiect SRL va realiza proiectul tehnic și va executa lucrările propriu-zise.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu