100 lei/lună, taxa de parcare la blocuri. Consultare publică

O firmă specializată angajată de Primăria Sibiu, SC Urban Scope SRL, a pregătit o propunere de regulament pentru ordonarea parcării în zonele de blocuri și îl supunem consultării publice în perioada 10 octombrie – 10 noiembrie pentru a-l definitiva, înglobând sugestiile sibienilor. Acestea se pot transmite electronic, pe pms@sibiu.ro sau se pot depune tipărit la Centrul de Informații pentru Cetățeni al Primăriei Sibiu.

 

Foto: Mesagerul de Sibiu

O sinteză a regulamentului pentru etapa I este disponibilă aici: https://sibiu.ro/primaria/anunt/11776

“În zonele de blocuri, cele mai aglomerate din oraș, este necesară ordonarea sistemului de parcare, un fapt pe care și cetățenii ni l-au semnalat. Prin urmare, în această primă etapă propunem o variantă de Regulament pentru cartierele de blocuri și așteptăm sugestii și opinii din partea sibienilor pentru a-l aduce cât mai aproape de necesitățile locuitorilor. În paralel, lucrăm la un Regulament pentru locurile de parcare din zonele de case.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Zonele de blocuri în care se va aplica acest nou regulament: cartierele Ștrand, Vasile Aaron, Hipodrom I, II, III și IV, Valea Aurie, Turnișor, Terezian, Reșița și Broscărie și zonele Dioda, str. C. Noica – str. Revoluției, Lomonosov, Școala de Înot, str. Regele Ferdinand, str. Constituției – str. Uzinei, str. S. Mehedinți – str. Fabricii și str. H. Coandă – str. Oțelarilor (în cartierul Lazaret). Precizăm că pe străzile principale de circulație care delimitează zonele menționate mai sus nu se vor atribui locuri de parcare rezervate. Excepție vor face locurile de parcare situate pe străzile principale care delimitează zona și se regăsesc în dreptul blocurilor în care nu se desfășoară activități de interes public, activități comerciale sau alte situații.

Pentru delimitarea exactă a zonelor, vizualizați harta disponibilă pe link-ul de mai sus.

Cum se va ordona modul de parcare: Prin Regulament se propune introducerea posibilității de a solicita loc de parcare rezervat în parcările publice de reședință, prin achiziționarea unui abonament valabil 24h/24h, cu un preț de 100 de lei/auto/lună. Cei care nu doresc să cumpere un abonament cu loc rezervat, vor putea în continuare să parcheze ca și până acum, gratuit, pe locurile nerezervate rămase disponibile, nerezervate.

Concret, se vor trasa, numerota și semnaliza locuri de parcare care pot fi astfel rezervate prin intermediul unei aplicații electronice ce urmează a fi creată de municipalitate. În limita locurilor disponibile se va putea atribui câte un loc de parcare pentru fiecare apartament. Pentru restul mașinilor deținute de proprietarii unui apartament se va putea solicita un abonament fără loc rezervat, cu prețul de 15 lei/lună/auto, acolo unde s-au stabilit parcări cu plată, sau pot parca gratuit în locurile rămase disponibile, nerezervate. Precizăm că persoanele cu handicap au dreptul de a utiliza în continuare, ca și până acum, un loc de parcare gratuit în zona de reședință.

IMPORTANT: Dacă numărul solicitărilor depășește numărul de locuri amenajate în parcarea de reședință, atribuirea se va face în ordinea criteriilor, respectiv ordinea cronologică a numărului de ordine/înregistrare a cererilor.

Condițiile pentru a putea rezerva un loc de parcare. Solicitantul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  1. să aibă domiciliul/reședința în zona parcării de reședință
  2. să dețină în proprietate sau în folosință un autovehicul
  3. să nu figureze cu debite la bugetul local al Municipiului Sibiu. Apartamentul trebuie să fie înregistrat în evidențele la Direcția Fiscală, inclusiv pentru plata taxei de salubrizare.
  4. să facă dovada că autovehiculul are ITP și RCA valabil la data depunerii cererii.

Distanța între domiciliu/reședință și parcarea alocată imobilului trebuie să fie de maxim de 250 m. De asemenea, masa totală autorizată a autovehiculului pentru care se solicită loc de parcare trebuie să fie mai mică de 3,5t și să nu depășească lungimea de 5m.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*