Aproximativ 100 de milioane de oameni suferă din cauza crizei economice provocată de noul coronavirus. Cu câți bani sunt nevoiți să trăiască aceștia, în medie, pe zi?
Economia mondială urmează să se contracte cu 5,2% în acest an din cauza noului coronavirus, un nivel niciodată întâlnit după al Doilea Război Mondial. Dar numărul țărilor care se află în recesiune face ca această criză să fie cea mai dură de la Lunga Depresiune din anii 1870, a subliniat luni Banca Mondială.
Cea mai mare criză economică din ultimii 150 de ani
Astfel, pandemia Covid-19 a avut un impact economic „rapid și masiv” care nu a afectat niciodată atât de multe țări în ultimii 150 de ani, și aceasta în ciuda ajutoarelor guvernamentale masive.
„Am asistat la o relansare monetară și bugetară fără precedent în economii avansate, la fel ca și în piețele emergente și în dezvoltare”, a subliniat Ceyla Pazarbasioglu, vicepreședinte al Diviziei Creștere echitabilă și Finanțe.
Cu toate acestea, este nevoie de mai mult pentru o relansare, crede aceasta: „Este vorba de un șoc devastator pentru toate economiile, care au nevoie de o acțiune mondială urgentă. Este o criză care ar urma să lase cicatrici pentru mult timp și va ridica provocări imense la scară mondială”.
Banca Mondială estimează că între 88 și 114 milioane de persoane ar putea cădea în sărăcie extremă, ștergând astfel progresele realizate în ultimii trei ani în lupta împotriva sărăciei.
Înainte de această criză sanitară, instituția miza pe o nouă reducere în 2020 a proporției populației mondiale care trăiește cu mai puțin de 1,90 dolari pe zi.
Urmează o criză financiară?
Dacă Banca Mondială prevede o relansare în 2021, riscul unui al doilea val de infecții, în absența unui vaccin, nu este exclus, ceea ce ar putea afecta această relansare.
China, a doua putere economică mondială, este singura dintre marile economii care va înregistra o creștere în acest an.
Pentru economiile avansate unde consumul și oferta s-au prăbușit sub efectul paraliziei sectoarelor de transporturi și HoReCa.
Covid-19 este un dezastru natural
Ayhan Kose, directorul diviziei Perspective de dezvoltare, a subliniat dificultatea de a face previziuni pentru o criză provocată de un dezastru natural.
Cel mai grav scenariu? În cazul unul al doilea val al pandemiei, în care autoritățile ar putea fi constrânse să reinstituie carantina, PIB-ul mondial ar putea să se contracte cu 8%.
„Aceste întreruperi de activitate ar putea forța companiile să-și înceteze activitatea dar și plata datoriilor”, avertizează autorii raportului, în condițiile în care gradul de îndatorare al companiilor private era deja un subiect de îngrijorare înaintea crizei sanitare.
„În numeroase țări, recesiunile profunde provocate de Covid-19 ar urma să afecteze capacitatea de creștere pentru anii viitori”, notează raportul.