Trecerea prin Camera Deputaţilor a Legii privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei, unde a primit votul final, după ce atât pragul de 250.000 de franci, cât şi gradul de îndatorare de 50% au fost eliminate, nu a afectat evoluția leului. Este o evoluție nu ar trebui să mire, în ciuda declarațiilor negative ale bancherilor, atâta vreme cât numărul celor care mai plătesc credite în franci elvețieni s-a redus semnificativ.
Referitor la această lege, guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că “asistăm la curente populiste ale căror soluţii magice, între ghilimele, bineînţeles, pot genera euforie în rândul beneficiarilor pe termen scurt, uneori şi la iniţiator, dar cu costuri economice deloc neglijabile pentru societate pe termen mediu şi lung”.
Reamintim că majoritatea creditelor în franci au fost contractate în perioada 2007-2008, atunci când cursul era de 2 – 2,5 lei, față de 4 – 4,15 lei, în prezent.
Cursul euro a fluctuat între 4,5007, medie stabilită la finalul perioadei, și 4,5113 lei. La sfârşitul intervalului tranzacțiile s-au realizat între 4,4970 și 4,5050 lei.
Ultimele săptămâni sunt marcate de creșterea constantă a cererii de monedă americană pe piețele internaționale.
Ea a profitat de situaţia încordată din UE, unde se pregăteşte o „ieşire dură” a Marii Britanii, dar şi de fragilitatea pe care o arată sistemul bancar italian, iar mai nou, şi cel german, din cauza problemelor cu care se confruntă Deutsche Bank, care nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu Departamentul Justiţiei al SUA în privinţa cuantumului amenzii pe care trebuie să o plătească statului american.
Pe de altă parte, Rezerva Federală pare tot mai pregătită să majoreze dobânda sa cheie, la un an de la precedenta creştere, în condiţiile în care economia americană dă semne constante de revigorare: scăderea şomajului, creşterea preţurilor şi a vânzărilor cu amănuntul. Tot atâtea motive pentru amplificarea plasamentelor în dolar și ieșirea de pe monedele considerate mai riscante.
În aceste condiţii, cursul monedei americane a urcat de la începutul lunii cu circa 15 bani, atingând un maxim de 4,1034 lei, nivel care nu a mai fost atins din 6 iulie. La sfârșitul intervalului media a fost stabilită la 4,097 lei iar cotaţiile au fost de 4,087 – 4,108 lei.
Media monedei elveţiene, care s-a apreciat pe pieţele internaţionale de la 1,091 la 1,086 franci/euro, a crescut de la 4,1367 la 4,1519 lei, maxim al ultimelor trei luni și a încheiat perioada la 4,1416 lei.
Perechea euro/dolar a coborât constant, de la 1,1204 la 1,0964 dolari, cel mai scăzut nivel înregistrat de la finalul lunii iulie, şi a încheiat perioada la 1,0974 – 1,1004 dolari.
Investitorii, așteaptă ședința conducerii BCE, unde ar trebui să se decidă menținerea politicii de relaxare monetară, după ce Eurostat a anunța creșterea inflației în septembrie la 0,4% pe an, cel mai ridicat nivel din octombrie 2014.