Calmul care se manifesta pe piețele internaționale s-a răsfrânt și asupra monedelor de la marginea zonei euro, care se apreciau ușor comparativ cu cea unică.
Tendința de apreciere a leului s-a manifestat încă de luni după-amiază, când euro a coborât până la 4,569 lei. Piața s-a deschis ieri la 4,571 lei, tranzacțiile realizându-se apoi între 4,567 și 4,577 lei, astfel că media a scăzut de la 4,5780 la 4,5729 lei, nivel ce nu a mai fost atins de la jumătatea lui august. Cotațiile de la ora 14:00 se situau la 4,574 – 4,577 lei.
Cursul dolarului american a scăzut consistent de la 3,8990 la 3,8803, cotațiile fluctuând între 3,875 și 3,893 lei.
Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,15 – 1,153 franci/euro, astfel că media a alunecat de la 3,9862 la 3,9728 lei, minim al ultimelor două săptămâni.
Guvernatorul Mugur Isărescu a luat luni poziție față de politicile populiste ale PSD-ALDE, care au afectat nivelul cursului și al dobânzilor. „Stabilitatea economică este esenţială. Stimularea consumului nu ajută la recuperarea decalajelor economice, a afirmat guvernatorul care a precizat că România încă nu a reuşit să înţeleagă, inclusiv la nivelul elitelor, cât sunt de nocive politicile economice prociclice, în condiţiile în care creşterea potenţialului unei economii vine din investiţii, nu din consum.
Pe segmentul monetar, indicele ROBOR cu scadența la trei luni a scăzut ușor, de la 1,79 la 1,78%, în timp ce indicele ROBOR la șase luni a stagnat la 1,91%.
Nivelul indicilor în funcție de care se stabilesc ratele pe care le plătesc romanii ar putea scadea astăzi, după ce BNR a împrumutat bancile comerciale cu circa 4,1 miliarde lei, printr-o noua operațiune de tip repo, a doua după ce de săptămâna trecută când în piața au fost injectate aproape 9,4 miliarde lei. Nivelul dobanzii cu care s-au împrumutat bancile a fost de 1,75%, semn ca încă exista un deficit de lei în piața.
Perechea euro/dolar se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,1740 și 1,1806 dolari. Aprecierea euro a fost consecința faptului că mulți dintre investitorii americani nu au fost prezenți luni pe burse dar și de anunțul făcut de premierul german Angela Merkel referitor la demararea, în 18 octombrie, a negocierilor pentru formarea unui nou guvern. Coaliția urmează a fi formată de conservatorii din CDS-CSU, liberali și verzi.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.