Cu două zile înainte de minivacanța de Crăciun, care va fi urmată de cea a Anului Nou, investitorii au început să reducă ritmul de tranzacționare, atât pe piața locală cât și pe cele internaționale.
Astfel, culoarul de tranzacționare pentru raportul euro/leu s-a rezumat la 4,512 – 4,523 lei, ceea ce a făcut ca media să fi anunțată la 4,5195 lei, față de 4,5194 acum două zile.
Ușoara presiune care se manifesta asupra leului, datorată lipsei unei propuneri din partea PSD pentru funcția de Premier, s-a rezolvat odată cu anunțarea d-nei Sevil Shhaideh drept candidat. Mutarea aparține în acest moment președintelui Iohannis, care în mod normal ar trebui să accepte numirea. Altfel, există șansa de a intra într-o criză politică care va avea efecte nebănuite asupra cursului.
Marcările de profit și pozițiile de protecție luate de investitori înainte de Sărbătorile de Iarnă au stopat aprecierea dolarului, al cărui curs a coborât de la noul maxim istoric de 4,3502 la 4,3442 lei, într-o ședință în care cotațiile au fluctuat între 4,333 si 4,356 lei.
Moneda elvețiană stagna pe piețele internaționale la 1,068 – 1,07 franci/euro, ceea ce a făcut ca media sa să coboare de la 4,2287 la 4,2258 lei.
În regiune, monedele aveau o evoluție apreciativă față de euro, cea poloneză tranzacționându-se între 4,403 și 4,419 zloți iar cea maghiară între 310,3 și 311,2 forinți.
Perechea euro/dolar stagna în apropierea pragului de 1,4 dolari, tranzacțiile de pe piețele internaționale realizându-se între 1,0383 și 1,0419 dolari.
Comparativ cu începutul anului dolarul s-a apreciat față de euro cu circa 5% iar analiștii anticipează pentru 2017 atingerea parității între cele două monede.