Chiar dacă monedele din regiune s-au apreciat consistent față de euro, leul și-a limitat creșterea, în condițiile în care participanții la piața valutară se arată foarte prudenți, după ce au apărut mai mult prognoze care văd o majorare a cursului în cursul anului viitor.
Cursul euro a scăzut insesizabil, de la 4,6515 la 4,6507 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,648 și 4,653 lei, după o deschidere la 4,651 lei. Cotațiile de la ora 14:00 se plasau la 4,649 – 4,652 lei.
Evoluția de anul viitor a raportului euro/leu nu va fi unul favorabil monedei naționale. Astfel, ultimul sondaj realizat în rândul analiștilor, membri ai CFA România, arată că peste 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Pentru orizontul de 6 luni valoarea medie a anticipaţiilor este de 4,6891 lei, iar pentru cel de 12 luni de 4,7329 lei.
Media dolarului american a scăzut de la 3,9133 la 3,8995 lei, un curs mai mic fiind înregistrat în 27 noiembrie. Cotațiile din piață au fluctuat între 3,892 și 3,911 lei.
Moneda elvețiană, care a scăzut ieri pana la 1,177 franci/euro, se aprecia azi la 1,169 – 1,174, astfel că media a crescut de la 3,9525 la 3,9751 lei.
În piața monetară continua să se resimtă operațiunea de tip repo realizată ieri de BNR, indicii ROBOR coborând la valori care se mai inregistrau la jumătatea lui noiembrie. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 2,08%, iar cel la șase luni la 2,27%. La rândul lui, indicele la nouă luni a coborât la 2,30%, iar cel la 12 luni a stagnat la 2,34%.
Perechea euro/dolar a crescut la 1,1896 – 1,1947 dolari, în condițiile în care volumele de tranzacționare erau reduse iar investitorii preferau să nu mizeze pe dolar, chiar dacă reforma sistemului american de impozitare a fost votată de cele două camere ale Congresului SUA.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.
Radu GEORGESCU