​Euro stagnează la 4,57 lei

Raportul euro/leu a avut o evoluție stabilă, în ton cu ceea ce petrecea în regiune, într-o zi în care PSD a prezentat noua sa propunere de premier, după criza guvernamentală din precedentele două săptămâni, care a provocat creșterea cursului euro la maxime ale ultimelor aproape cinci ani.

Media euro a urcat de la 4,5673 la 4,5733  lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,569 și 4,575 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,572 – 4,575 lei.

Creșterea cursului dolarului american a fost minimă, de la 4,0905 la 4,0906 lei, cotațiile din piață fluctuând între 4,078 și 4,094 lei.

După aprecierea de la sfârșitul săptămânii trecute până la 1,083 franci/euro, moneda elvețiană fluctua între 1,085 și 1,088 franci, astfel că media a scăzut de la 4,2091 la 4,2046 lei.

În regiune, moneda poloneză se aprecia față de cea europeană la 4,206 – 4,228 zloți, iar cea maghiară stagna la 309,1 – 309,8 forinți.

Perechea euro/dolar creștea ușor la 1,1172 – 1,1208 dolari, ca o continuare a tendințelor conturate la finalul săptămânii trecute.

După aprecierea de zilele trecute, dolarul a reînceput să scadă, ca o consecință a datelor economice mai slabe pe care le-a arătat economia americană, ceea ce a pus în umbră optimismul arătat de oficialii Fed. Aceștia au afirmat că se dorește încă o majorare a dobânzii-cheie dar și o reducere a portofoliului uriaș al Fed, rezultat după achizițiile efectuate în primii ani ai crizei care a debutat în urmă cu circa zece ani.

De asemenea, piețele aștepată discursul pe care îl va ține astăzi d-na Janet Yellen, președinta Fed, la Londra.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*