​Euro a urcat în două zile cu peste doi bani

Aversiunea față de risc provocată de tensiunile geopolitice globale și, în special, de rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din Franța a determinat deprecierea monedelor emergente, inclusiv a leului.

După aproape trei săptămâni de apreciere a leului, cursul euro a crescut de la 4,5286 la 4,5407.

Piața valutară s-a deschis pe creștere, la 4,538 lei, maximul ședinței fiind de 4,543 lei, iar tranzacțiile de la ora 14:00 se realizau la 4,539 – 4,542 lei.

O eventuală intrare în tandem în turul al doilea al prezidențialelor din Franța a euro-scepticilor Marine Le Pen, care reprezintă extrema dreaptă, respectiv Jean-Luc Mélenchon, din partea stângii radicale, ar putea provoca un șoc monedei unice, care ar putea ajunge rapid la paritatea cu dolarul, ceea ce ar trage în jos și monedele de la marginea zonei euro.

Pe termen lung, atrag atenția proiecțiile analiștilor de la BRD-Groupe Societé Générale, care cred că „consumul privat pare să rămână baza creşterii economice, stimulat de o nouă rundă de stimuli fiscali şi de creşteri ale salariilor”. Ei estimează că economia României va încetini şi va înregistra anul acesta un avans de 4,1%, față de prognoza guvernamentală care indica un avans de 5,2%, iar deficitul bugetar va depăşi plafonul impus prin tratatele europene şi va ajunge la 3,4%. În privința valorilor medii anuale ale cursului euro/leu acesta vor fi in perioada 2017 – 2019 de 4,50 – 4,52 lei.

Cursul dolarului american a continuat să scadă, de la 4,2246 la 4,2178 lei, cotațiile lui fluctuând între 4,214 și 4,24 lei.

Moneda elvețiană, care s-a depreciat pe piețele internaționale la 1,069 – 1,072 franci/euro, a scăzut de la 4,2405 la 4,2383 lei.

Pe scădere comparativ cu euro se aflau și celelalte monede din regiune. Cea poloneză se tranzacționa între 4,252 și 4,268 zloți iar cea maghiară între 312,8 și 313,5 forinți.

Perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,0709 și 1,0777 dolari. Investitorii așteptau un discurs al lui Steven Mnuchin, secretarul Trezoreriei americane, care consideră că un dolar puternic este favorabil pe termen lung pentru economia SUA.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*