​Euro a crescut până la 4,594 lei

Înrăutăţirea percepţiei investitorilor şi analiştilor în ceea ce privește evoluția economiei românești, care este bulversată de schimbarea deasă a programelor de guvernare ale PSD-ALDE, își pune amprenta pe parcursul raportului euro/leu.

Cursul euro a crescut de la 4,5868 la 4,5869 lei, însă cotațiile din piață au crescut de la 4,585 la 4,594 lei. Reamintim că euro a atins în 21 iunie un maxim al ultimilor cinci ani de 4,5987 lei, în plină criză politică și guvernamentală. Tranzacțiile de la ora 14:00 se realizau la 4,591 – 4,594 lei.

Un raport recent al analiștilor de la Unicredit Bank estima că „valoarea de echilibru a cursului de schimb euro/leu este în preajma nivelului de 5 lei”, în timp ce un raport al CFA România vede un curs de 4,6 lei pentru următoarele 12 luni.

Cursul dolarului american a făcut un pas înapoi, de la 4,0512 la 4,0365 lei, iar cotațiile fluctuau între 4,035 și 4,05 lei.

Media monedei elvețiene a coborât insesizabil, de la 4,1858 la 4,1857 lei, în timp ce tranzacțiile de pe piețele internaționale se realizau între 1,094 și 1,097 franci/euro.

În regiune, moneda poloneză se stabiliza față de cea europeană, la 4,226 – 4,251 zloți iar cea maghiară se deprecia la 308,5 – 309,6 forinți.

Perechea euro era stabilă, tranzacțiile de pe piețele internaționale realizându-se între 1,1330 și 1,1374 dolari.

Investitorii erau ușor confuzi după publicarea minutelor ultimei întâlniri a Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane. Din document nu reieșea o dată clară pentru ultima majorare de dobândă din acest an.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*