Perspectiva unui “Brexit” dur, care ar restricționa accesul Marii Britanii la piața unică a Uniunii Europene dar şi presiunile apărute din partea băncilor care incearcă să “atenţioneze” asupra discuţiilor referitoare la proiectul de lege privind conversia în lei a creditelor în franci elveţieni, la cursul istoric, au avut ca efect deprecierea leului.
Lira sterlină a scăzut la 1, 2686 dolari, minim al ultimilor 31 de ani, respectiv la 88,43 penny/euro, nivel care nu mai fost atins în ultimii cinci ani.
Cursul euro a crescut de la 4,4484 la 4,4627 lei, la finalul perioadei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,4590 si 4,4650 lei .
Menținerea aversiunii față de risc la un nivel ridicat ar putea împinge euro spre 4,47 lei, nivel care nu a mai fost atins de la jumătatea lui august.
Leul va fi protejat de decizia surprinzătoare a C.A. al BNR de a reduce rezervele minime în valută de la 12 la 10%, care va aduce mai multă valută în piaţă. În acelaşi timp, dobânda de politică monetară a fost menţinută la 1,75%/an.
De asemenea, un rol de protecţie îl va avea şi miliardul de euro intrat în conturile Trezoreriei, care a reuşit să plaseze cu succes o emisiune de euro-obligaţiuni cu o maturitate de 12 ani, la un randament de 2,15%, care reprezintă un minim istoric. Reuşita este pusă de Anca Dragu, ministrul Finanţelor, pe „percepţia mediilor investiţionale bazată pe contextul macroeconomic solid, cât şi pe potenţialul economic al ţării noastre”.
Atrage atenția ultimul raport „World Economic Outlook“ al FMI care prognozează că România va avea anul acesta o creştere economică de 5% în 2016, cea mai puternică din Europa, care va scădea în 2017 la 3,8%, anticipaţie de care leul va putea profita.
Cursul dolarului american a crescut de la 3,9688 la 3,9957 lei, dar a coborât la finalul intervalului la 3,9750, când cotaţiile din piaţă au fluctuat între 3,97 şi 3,982 lei.
Ca efect al crizei create de Deutsche Bank. moneda elveţiană s-a apreciat pe pieţele internaţionale de la 1,091 la 1,081 franci/euro dar s-a dep[reciat la finalul perioadei la 1,098, ceea ce a făcut ca media să urce la 4,1041 lei, maxim al ultimelor două luni, pentru a scădea apoi la 4,0694 lei.
Pe pieţele internaţionale, perechea euro/dolar s-a tranzacţionat între 1,1138 şi 1,1251 dolari. La finalul intervalului cotațiile se mișcau între 1,1138 și 1,1239 dolari, pe fondul temerilor privind reducerea măsurilor de stimulare ale BCE în timp ce Rezerva Federală Americană ar putea înăspri politica sa monetară
La întărirea dolarului a contribuit și declarația făcută de Loretta Mester, președinta filialei Fed din Cleveland, care a afirmat că este posibilă o creștere a dobânzii-cheie la ședința FOMC de luna viitoare.
Perspectivele aprecierii monedei americane și închiderea robinetelor cu “bani ieftini” de către marile bănci centrale a produs scăderea La Londra a prețului unciei de aur până la 1.266 dolari, la mai puțin de o luna de momentul în care era testat pragul de 1.350 dolari.