Încrederea băncii centrale în politicile economice ale PSD-ALDE este una redusă, astfel că ea a decis să majoreze, după aproape patru ani de stabilitate, dobânda sa cheie.
CA al BNR a majorat dobânda de politică monetară de la minimul istoric de 1,75 la 2%, începând cu data de 9 ianuarie. O astfel de măsură este una normală, în condiţiile în care inflaţia crește, leul se depreciază iar economia creşte mult peste potenţial, bazându-se mai mult pe consum și nu pe investiții în infrastructură. Aceste incertitudini pot amplifica aversiunea investitorilor, nemulțumiți de politicile guvernamentale şi majorarea deficitelor
Pentru sfârșitul anului, majoritatea analiștilor anticipează o creștere a dobânzii-cheie la 2,5 – 3%.
Decizia BNR a venit după publicarea indicilor ROBOR, care au coborât la 2% în cazul celui la trei luni, respectiv la 2,23%, cel la șase luni, valori comparabile cu cele de la jumătatea lui noiembrie trecut.
Cursul mediu al euro a scăzut ușor, de la 4,6365 la 4,6342 lei, însă evoluția din piață a fost mai agitată decât de obicei. După o deschidere la 4,636 – 4,637 lei, euro a scăzut după anunțul referitor la creșterea dobânzii-cheie până la 4,62 lei. La ora 14:00, tranzacțiile se realizau între 4,624 și 4,627 lei.
Media dolarului american a crescut de la 3,8484 la 3,8598 lei, cotațiile din piață urcând la 3,85 – 3,868 lei.
Moneda elvețiană se aprecia pe piețele internaționale la 1,171 – 1,175 franci/euro, astfel că media a urcat de la 3,9394 la 3,9504 lei.
În regiune, moneda poloneză se deprecia față de euro la 4,153 – 4,169 zloți, iar cea maghiară la 308,1 – 309,1 forinți.
Perechea euro/dolar a scăzut la 1,1983 – 1,2052 dolari, după ce joia trecută a fost atins un maxim al ultimilor patru luni de 1,2089 dolari.
Analiștii atrag atenția asupra nivelului redus al inflației din zona euro, situație în care BCE îi va fi dificil să majoreze dobânda sa de politică monetară, care este în prezent foarte aproape de nivelul de 0%, în contrast cu Rezerva Federală americană care a ridicat anul trecut dobânda până la 1,25 – 1,50%, anticipându-se alte trei creșteri în cursul lui 2018. Acest diferențial va eroda poziția euro și va aduce aprecierea dolarului.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.
Radu GEORGESCU